Gorbaciov: Există posibilitatea creării unei noi Uniuni de state între graniţele fostei URSS

Economica.net
13 12. 2016
a_urss_78640500

‘Uniunea Sovietică nu mai există, dar o Uniune ar putea exista. Eu cred că o nouă Uniune ar putea fi’, a reiterat Gorbaciov, adăugând optimist: ‘Între vechile graniţe şi cu aceeaşi compoziţie, în mod voluntar …’.

Referitor la semnarea documentelor privind lichidarea efectivă a Uniunii Sovietice – aşa-numitul ‘acord de la Belovejskaia Puşcia’ – Mihail Gorbaciov a explicat de ce nu i-a arestat atunci pe semnatarii acestuia – preşedinţii Rusiei, Boris Elţin, Belarus, Stanislav Şuşkevici şi Ucrainei, Leonid Kravciuk . Arestarea lor ar fi putut duce la declanşarea unui război civil, consideră fostul lider sovietic. ‘Cred că mirosea a război civil. Acest lucru era periculos. Am făcut altceva – le-am dat putere şi am plecat singur pentru a evita o baie de sânge’, a adăugat el în interviul pentru TASS, apărut pe pagina electronică a agenţiei.

Printre factorii care au precipitat prăbuşirea Uniunii Sovietice, Gorbaciov a menţionat puciul din august 1991 şi particularităţile de caracter ale primului preşedinte al Rusiei postcomuniste, Boris Elţin. Subliniind că a pledat până la capăt pentru menţinerea URSS, fostul lider sovietic susţine cu toate acestea că nu se derobează de responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat atunci.

Acordurile de la Belovejskaia Puşcia au fost semnate de liderii Rusiei, Belarus şi Ucrainei la 8 decembrie 1991, iar, la 25 decembrie acelaşi an, Mihail Gorbaciov şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al URSS.

În ceea ce-l priveşte pe actualul lider rus, Vladimir Putin, Gorbaciov l-a numit un ‘preşedinte demn’ şi o ‘personalitate puternică’ într-un interviu acordat recent AP, citat marţi de RIA Novosti pe pagina sa electronică, dar în care a ţinut să sublinieze că a criticat unele dintre deciziile acestuia.

În acelaşi interviu, fostul lider sovietic şi-a exprimat opinia şi despre preşedintele ales al SUA, Donald Trump: ‘Are puţină experienţă politică, dar poate că aceasta este bine’.