Gradul de adopție a inteligenței artificiale generative (Gen AI) a ajuns într-o fază-cheie

Gradul de adopție a inteligenței artificiale generative (Gen AI) a ajuns într-o fază-cheie, iar șapte din zece participanți (67%) la cea mai recentă ediție a studiului Deloitte „The State of Generative AI in the Enterprise: Now decide next” au susținut că organizațiile lor cresc investițiile în această tehnologie, scrie Agerpres.
AGERPRES - mar, 21 ian. 2025, 14:10
Gradul de adopție a inteligenței artificiale generative (Gen AI) a ajuns într-o fază-cheie

Potrivit cercetării, publicate marți, creșterea eficienței și a productivității este cel mai frecvent beneficiu obținut prin inițiativele Gen AI (34%), urmat de stimularea inovației (12%), îmbunătățirea produselor și a serviciilor (10%), reducerea costurilor (9%) și o mai bună relație cu clienții (9%).

În ceea ce privește provocările, studiul arată că trei dintre cele mai importante patru bariere în implementarea Gen AI sunt legate de riscuri, și anume preocupările privind respectarea reglementărilor (36%), managementul dificil al riscurilor (30%) și lipsa unui model de guvernanță (29%).

În context, pentru a ajuta la construirea încrederii și a asigura o utilizare responsabilă, organizațiile iau măsuri, inclusiv stabilirea unui cadru de guvernanță pentru utilizarea instrumentelor și aplicațiilor Gen AI (51%), monitorizarea cerințelor de reglementare și asigurarea conformității (49%) și efectuarea de audituri/testări interne asupra instrumentelor și aplicațiilor Gen AI (43%).

În legătură cu gradul de pregătire a organizațiilor pentru a extinde inițiativele de Gen AI și în alte arii ale companiei, infrastructura tehnologică (45%) și managementul datelor (41%) au fost cel mai bine plasate, urmate de strategie (37%), risc și guvernanță (23%) și angajați (20%).

Studiul Deloitte notează că problemele legate de managementul datelor au determinat 55% dintre organizații să evite anumite implementări de Gen AI, în timp ce, pentru a-și perfecționa capacitățile legate de prelucrarea datelor, companiile iau măsuri precum îmbunătățirea securității (54%) și a calității datelor (48%).

De asemenea, multe inițiative Gen AI sunt încă în stadiul de teste sau de ‘proof of concept’, marea majoritate a respondenților (68%) menționând că organizațiile lor au implementat 30% sau mai puțin din experimentele bazate pe Gen AI. În plus, 41% dintre respondenți încearcă să definească și să măsoare impactul exact al eforturilor lor din zona Gen AI și doar 16% pregătesc rapoarte regulate pentru directorii financiari privind beneficiile concrete obținute cu Gen AI.

Cea mai recentă ediție a studiului Deloitte The State of Generative AI in the Enterprise: Now decide next a fost efectuată în rândul a peste 2.800 de lideri de business și tehnologie cu expertiză în inteligență artificială, direct implicați în testarea sau implementarea soluțiilor bazate pe Gen AI în companii mari din 16 țări și șase industrii, pentru a analiza stadiul de integrare a acestei tehnologii în organizații.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...