Maxim istoric la credite firme, 78%. Dublarea dobânzii cheie aduce un plus de 30% la dobânda creditelor şi 20% la nepereformante- Coface

Pentru prima dată, gradul de îndatorare al companiilor din România a trecut de 78%, 62% dintre acestea fiind credite scadente în 2021. În scenariul pesimist, neperformantele pe IMM Invest ar putea urca la 20%, spune Iancu Guda, services director, Coface România, dar plăţile lor la buget acoperă eventuala neperformanţă. Necesitatea creşterii dobânzilor este evidentă în ochii lui Eugen Anicescu, country manager, Coface România, care vede posibil un plus de 30% la dobânda creditelor angajate de IMMM-uri în perioada pandemiei, dacă BNR va ajunge să dubleze dobânda de politică monetară.
Gabriela Ţinteanu - Dum, 15 aug. 2021, 22:12
Maxim istoric la credite firme, 78%. Dublarea dobânzii cheie aduce un plus de 30% la dobânda creditelor şi 20% la nepereformante- Coface

Dat fiind faptul că proiecţia de inflaţie a BNR pentru finalul lui 2021 este de 5,5%, adică de patru ori mai mare decât rata dobânzii de politică monetară, este evident că dobânzile la creditele bancare vor creşte în perioada următoare, arată o analiză a Coface România. Problema semnalată de agenţia de rating este că, „vulnerabilitatea firmelor este în creştere”, spune Eugen Anicescu, country manager, Coface România. Acesta atrage atenţia că IMM-urile din România au ajuns la un grad de îndatorare istoric de 78% din capitaluri, cel mai mare din istoria recentă a României. „Mai mult încă, 4 din 10 companii au un grad de îndatorare de peste 100%. În plus, 62% este gradul de îndatorare pe termen scurt sub un an, adică avem de-a face cu credite care ajung anul acest la scadenţă”, spune Anicescu.

Analiza Coface arată că volumul creditelor noi acordate de bănci a crescut cu doar 6 miliarde delei în 2020, în condiţiile în care soldul creditului furnizor a crescut cu 38 miliarde delei în anul pandemiei Covid 19. Faptul ca firmele se bazează în continuare pe creditul furnizor şi pe termene de plată foarte lungi arată că,în cazul unor insolvenţe există riscul de contagiune care poate avea efecte mai ample în economie. Coroborat cu faptul că dobânzile vor creşte inevitabil, riscurile insolvenţelor sunt posibil pe creştere.

Cu toate acestea, Iancu Guda, services director, Coface România, arată că, statul a „cheltuit/garantat” în 2020 57 de miliarde de lei pentru susţinerea firmelor şi persoanelor fizice afectate de pandemie. Dintre aceştia, 10 miliarde de lei s-au dus pe amânarea ratelor persoanelor fizice, 15 miliarde de lei în cadrul programului IMM Invest. Pentru susţinerea activităţii companiilor pe perioada pandemiei s-au garantat circa 35 de miliarde lei, „bani care au permis companiilor să acorde credit comercialmai departe. Lichiditatea a foswt foarte bună în această perioadă”, spune Guda. Acvestaaarătat că, cele 22.000 de firme care au primit finanţare garantă de stat de 15 miliarde de lei vor plăti taxe şi impozite, inclusiv cele pe salariile angajaţilor, până în 2025 de circa 13 miliarde de lei.  La ora actuală creditele neperformante sunt în jur de 4% şi conform BNR ar putea ajunge anul acesta la final la 10%. Chiar dacă ar ajunge în cinci ani la 20% neperformante pe IMM Invest, statul încasează oricum mare parte din garanţii prin plata taxelor şi impozitelor de către companii, după cum reiese din expozeul lui Inacu Guda.

“Măsurile de subvenționare și salvare a companiilor au funcționat pe parcursul anului 2020, dar acestea nu au rezolvat definitiv problemele afacerilor vulnerabile, ci au câștigat timp pentru acestea. Astfel, anul trecut a lăsat urmări importante asupra situației financiare publicate de companiile active în România: investițiile au scăzut, gradul de îndatorare a crescut, iar capitalul de lucru a rămas negativ și vulnerabil. Dacă avem în vedere și creșterea interdependenței afacerilor prin intensificarea creditului comercial și extinderea termenelor de plată a facturilor către furnizori, riscul de insolvență al companiilor se amplifică în perioada următoare, aspect concretizat prin creșterea numărului firmelor care își întrerup activitatea cu 31% în primul semestru din acest an, iar a celor insolvente cu 23%”, a declarat Iancu Guda, services director, Coface România.

Continuând subiectul Eugen Anicescu adaugă că „la 30 de miliarde de lei acordate sub formă de credit IMM Invest, cu circa 6%, dobânzile încasate de bănci sunt acum de aproximativ 2,5 miliarde delei. Dacă BNR va trebui să majoreze dobânda cheie din cauza inflaţiei, dublarea acesteia  (1,25% în prezent) ar însemna un efort supplimentar pentru companii de circa 30%, fapt care reprezintă din nouun risc”, a precizat Anicescu.

„Schemele de sprijin acordate populației și companiilor active pe parcursul anului 2020 au reprezentat principalul factor pentru diminuarea efectelor financiare negative ale pandemiei Covid-19 în economie. Prima jumătate a anului 2021 marchează, însă, o concretizare a „insolvențelor ascunse”, atât ca efect de bază, cât și ca urmare a pierderilor reale din anumite sectoare de activitate”, a adăugat Eugen Anicescu, country manager, Coface România .

Privind către al doilea semestrul din 2021, spune el, nu trebuie să ignorăm o serie de provocări, care pun presiune pe mediul de business: dezechilibre ale fluxurilor globale de producție și logistice, predictibilitate redusă a evoluției prețurilor materiilor prime și materialelor, inflație, riscuri politice, etc.

„Pentru a completa acest mix exploziv, iminența unui val patru de infectări și retragerea treptată a măsurilor de sprijin vor testa rezistența companiilor în fața șocurilor și capacitatea acestora de a-și gestiona eficient resursele. Este esențial să rămânem realiști și să abordăm cu pragmatism noile evoluții. În calitate de furnizor de servicii de management al riscului de credit, Coface va continua să se implice activ în sprijinirea mediului de afaceri”, a mai arătat Anicescu.

Te-ar mai putea interesa și
Biden doreşte să trimită arme în Ucraina „chiar din această săptămână”
Biden doreşte să trimită arme în Ucraina „chiar din această săptămână”
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce Congresul a votat un......
Poliția din Republica Moldova confiscă peste un milion de euro, după o reuniune a unor opozanţi în Rusia
Poliția din Republica Moldova confiscă peste un milion de euro, după o reuniune a unor opozanţi în Rusia
Poliţia din Republica Moldova a anunţat marţi că a confiscat echivalentul a peste un milion de euro de la aproximativ ...
Vizită rară a unei delegaţii nord-coreene în Iran
Vizită rară a unei delegaţii nord-coreene în Iran
O delegaţie oficială nord-coreeană condusă de un responsabil economic a plecat spre Iran, a anunţat agenţia de stat ...
Congresul SUA a adoptat un ajutor mult aşteptat pentru Ucraina
Congresul SUA a adoptat un ajutor mult aşteptat pentru Ucraina
Statele Unite au adoptat marţi un uriaş pachet de asistenţă militară şi economică pentru Ucraina, rezultatul lunilor ...