GRAFICE Noua lege a salarizării. În ce condiții vor crește salariile? Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, prezintă date în premieră
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/08/nazare-5789-e1787114957252-605x420.jpg)
„Noua lege a salarizării trebuie să fie parte din soluția de modernizare a României, nu sursa următorului dezechilibru.”. Este ideea principală care reiese din prima analiză mai cuprinzătoare făcută publică de ministrul finanțelor, Alexandru Nazare. Conform acestuia, condițiile pentru a susține o astfel de lege sunt trei
1. este echitabilă pentru angajați
2. poate fi finanțată integral fără a pune în pericol consolidarea fiscală
3. îndeplinește în mod real cerințele jalonului asumat prin PNRR.
Ministrul a venit și cu două grafice pe care le consideră relevante în contextul discuției.
Primul grafic arată că masa salarială publică a avut în România o evoluție mult mai volatilă decât media europeană, cu perioade în care a depășit-o semnificativ. După corecția din 2022–2023, cheltuielile au crescut din nou în 2024, iar reducerea din 2025 a venit în contextul măsurilor de consolidare fiscală.
Al doilea grafic relevă ponderea cheltuielilor salariale în veniturile fiscale
Măriri de salarii doar cu măsuri compensatorii
Ca idee generală, ministrul subliniază că noua lege a salarizării trebuie să reducă povara la buget, nu o sa mărească. Potrivit ministrului, poziția Finanțelor a fost până acum de a cere măsuri compensatorii pentru orice majorare de cheltuieli care depășește creșterea anvelopei salariale acceptate deja ca fiind în linie cu necesarul de consolidare bugetară, de 8 miliarde de lei. Altfel spus, de fiecare dată când salariile vor ieși din anvelopa stabilită, se vor lua măsuri de tăiere în altă parte, în contextul în care Nazare avertizează că riscăm ca o lege prost gândită să ne scoată din traseul de reducere a deficitului bugetar. Redăm, în continuare, analiza ministrului
Îşi permite România să susțină noi angajamente de cheltuieli pe termen lung, fără să transfere nota de plată în viitor? De ce orice diferență adăugată celor 8 mld. lei pe an devine o obligație permanentă, transferabilă întregii societăți şi generațiilor următoare.
Acesta este unghiul principal de analiză al Ministerului Finanțelor în discuția de azi cu liderii partidelor politice asupra noii legi a salarizării.
Este foarte important să explicăm clar ce înseamnă diferența dintre anvelopa suplimentară de aproximativ 8 miliarde de lei și variantele de anvelope suplimentare discutate în spațiul public în ultimele zile.
Nu vorbim despre bani în plus față de cele 8 miliarde agreate prin acord politic – care reprezintă tot o sumă suplimentară la bugetul actual – cheltuiți o singură dată. Vorbim despre miliarde de lei în plus în fiecare an, adăugate la o cheltuială salarială care, odată introdusă în buget, devine recurentă.
Aceasta este responsabilitatea principală a Ministerului Finanțelor, de a asigura sustenabilitatea finanțelor publice şi de a evalua dacă o reformă poate fi aplicată efectiv, finanțată predictibil și susținută de buget pe termen lung.
Experiența legilor salarizării de până acum arată de ce acest lucru este esențial. Aplicarea fragmentată, modificările succesive ale grilelor și sporurilor, făcute de-a lungul anilor inclusiv pentru reducerea cheltuielilor, precum și constrângerile bugetare au făcut ca legea în vigoare să nu fie aplicată integral nici astăzi. Punerea ei completă în aplicare ar genera un impact pe care bugetul nu îl poate susține.
De aceea, Ministerul Finanțelor susține o reformă care, încă din etapa de proiectare, să fie aliniată cu jaloanele și obligațiile asumate de România, astfel încât noua lege să poată fi aplicată efectiv și finanțată predictibil.
Este o responsabilitate cu atât mai importantă cu cât România are cel mai ridicat deficit bugetar din Uniunea Europeană, trebuie să finanțeze simultan investiții și nevoi suplimentare pentru a-şi apăra cetățenii în actualul context global și are de făcut, până în 2031, cel mai amplu efort de consolidare fiscală din UE.
Am susținut încă de la început necesitatea unei noi legi a salarizării care să corecteze inechitățile acumulate și să ofere reguli mai clare pentru angajații din sectorul public. În același timp, este obligatoriu să protejăm stabilitatea bugetară, parcursul de reducere a deficitului și credibilitatea financiară a României.
Primul grafic arată că masa salarială publică a avut în România o evoluție mult mai volatilă decât media europeană, cu perioade în care a depășit-o semnificativ. După corecția din 2022–2023, cheltuielile au crescut din nou în 2024, iar reducerea din 2025 a venit în contextul măsurilor de consolidare fiscală.
Această evoluție de tip „creștere – înghețare – corecție” este exact ceea ce trebuie să evităm prin noua lege. România are nevoie de o salarizare predictibilă, construită pe reguli și limite multianuale, nu de majorări care ulterior nu mai pot fi finanțate și trebuie suspendate sau corectate.
Contribuția Ministerului Finanțelor de până acum a urmărit câteva direcții concrete:
Am analizat fiecare versiune transmisă, am refăcut estimările acolo unde impactul era incomplet și am atras atenția asupra diferenței dintre costul aparent din primul an și obligația structurală pe care statul și-o asumă pe termen mediu.
A doua constrângere este dimensiunea actuală a anvelopei salariale.
Al doilea grafic arată că, în 2024, masa salarială publică reprezenta echivalentul a aproape 40% din veniturile fiscale, față de aproximativ 26% la nivelul Uniunii Europene – cea mai ridicată pondere dintre statele membre.
Aceasta nu înseamnă că fiecare angajat public este bine plătit sau că nu există categorii profesionale care trebuie recalibrate. Datele arată însă că anvelopa salarială este foarte mare în raport cu veniturile pe care statul reușește să le colecteze.
În aceste condiții, fiecare creștere permanentă care nu are o sursă de finanțare pune presiune asupra investițiilor, sănătății, educației, apărării, datoriei publice sau asupra taxelor plătite de economie.
O reformă salarială nu trebuie construită prin opoziția dintre categoriile profesionale. Trebuie să așeze întregul sistem pe criterii coerente, proporționale și ușor de explicat.
Dezechilibrele din sistemul de salarizare nu rămân izolate în sectorul public. Atunci când devin permanente și nu au o sursă reală de finanțare, ele se propagă în buget și contribuie la deficite mai mari, datorie publică în creștere, costuri mai ridicate de finanțare și presiuni inflaționiste.
În final, costurile sunt suportate de întreaga societate: de persoanele vulnerabile, prin pierderea puterii de cumpărare, dar și de cei care muncesc, investesc și produc, prin taxe mai mari, finanțare mai scumpă și oportunități mai puține.
România are cea mai ridicată inflație și cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, o datorie publică în creștere și o economie care nu mai avansează în ritmul de care avem nevoie.
De aceea, discuția despre noua lege nu trebuie să fie doar despre cât putem distribui astăzi. Trebuie să ne uităm cu responsabilitate la locul în care vrem să fie România peste 5 sau 10 ani.
Avem nevoie de un stat care își plătește corect angajații, dar care își poate respecta promisiunile fără să transfere costurile către economie sau către generațiile următoare.
Noua lege a salarizării trebuie să fie parte din soluția de modernizare a României, nu sursa următorului dezechilibru.
1. este echitabilă pentru angajați
2. poate fi finanțată integral fără a pune în pericol consolidarea fiscală
3. îndeplinește în mod real cerințele jalonului asumat prin PNRR
România nu trebuie pusă în situația de a alege între o reformă salarială nesustenabilă și investițiile esențiale finanțate prin PNRR. Noua lege trebuie să protejeze aceste investiții, nu să le pună în risc.
Prudența nu înseamnă blocarea reformei. Înseamnă să ne asigurăm că promisiunile făcute astăzi pot fi respectate și mâine.
Avem și o lecție recentă de la care trebuie să învățăm.
Chiar și reformele care aduc beneficii legitime, precum reforma pensiilor, se pot întoarce împotriva oamenilor dacă nu sunt corelate cu măsuri fiscale, reforme structurale și decizii asumate la timp.
O creștere nominală de aproape 40%, urmată de doi ani de înghețări și de o inflație ridicată, trebuie evaluată prin puterea de cumpărare care a rămas, nu doar prin procentul anunțat inițial.
Același lucru este valabil pentru creșterile salariale acordate generalizat în 2023–2024, urmate de nevoia unor ajustări și de erodarea veniturilor prin inflație.
Este o lecție de responsabilitate atât pentru cei care solicită, cât și pentru cei care decid: statul trebuie să ofere beneficii pe care le poate păstra în timp, nu câștiguri acordate astăzi și recuperate mâine prin inflație, taxe, înghețări sau reduceri.
Mai mult, costurile unor asemenea decizii nu sunt suportate doar de cei care solicită și de cei care acordă, ci și de oamenii care nu participă nici la revendicare, nici la decizie.
Ele ajung la întreaga societate – prin inflație, taxe mai mari, credite mai scumpe, investiții amânate și servicii publice mai slabe – afectând inclusiv sectorul privat, persoanele vulnerabile, tinerii și generațiile viitoare.
O lege echitabilă este necesară. Dar pentru a fi cu adevărat o reformă, ea trebuie să fie și sustenabilă