Gral Medical a inaugurat primul spital al companiei, OncoFort, investiţie de 7 milioane euro

Reţeaua medicală privată Gral Medical a inaugurat primul spital al companiei, OncoFort, după o investiţie de şapte milioane de euro, şi estimează venituri de patru milioane de euro pentru primul an de funcţionare a unităţii, a anunţat luni compania.
Economica.net - lun, 21 oct. 2013, 07:57
Gral Medical a inaugurat primul spital al companiei, OncoFort, investiţie de 7 milioane euro

Spitalul este situat în zona Alba Iulia din Bucureşti, are o suprafaţă de 5.000 metri pătraţi şi o capacitate de 50 de paturi. Unitatea cuprinde o secţie de radioterapie, o secţie de chimioterapie, blocul operator cu două săli de operaţii, departamentul de imagistică medicală şi un centru de diagnostic rapid.

Deşi planurile iniţiale vizau o investiţie greenfield, compania a decis transformarea, în etape, a unui centru de diagnostic existent în spital. Astfel, investiţia în clădirea în care este dezvoltat spitalul a debutat cu o clinică, aceasta fiind completată ulterior cu un centru de imagistică, unul de dializă, unul de radioterapie şi chimioterapie şi, în acest an, cu secţia de chirurgie.

În prezent, serviciile oferite de spitalul OncoFort sunt cele de chirurgie oncologică laparoscopică sau deschisă, din sfera digestivă, generală, genito-mamară, ORL şi urologică.

„Am reuşit să efectuăm în jur de 2-3 operaţii pe zi în numai o săptămână de funcţionare. Trei operaţii au fost de o complexitate crescută”, a declarat Robert Şerban, acţionarul Gral Medical.

Compania estimează că în primul an de funcţionare spitalul va avea venituri de patru milioane de euro. De asemenea, reprezentanţii reţelei medicale spun că, după un an, spitalul îşi va extinde capacitatea la 100 de paturi.

Spitalul este cel de-al doilea proiect finalizat de companie în anul 2013, după ce în prima parte a anului aceasta a inaugurat un centru nou în Râmnicu Vâlcea.

Grupul de firme Gral Medical estimează că va încheia acest an cu o cifră de afaceri de circa 20 milioane euro, în creştere cu 17% faţă de nivelul de anul trecut, de circa 17 milioane euro (75 milioane lei).

Cele mai importante două firme ale grupului sunt Gral Medical şi Medical Center Gral, unde activează 24 de centre medicale şi un spital, iar echipa medicală depaşeşte 1.200 de persoane.

Grupul Gral este deţinut de Robert şi Georgeta Şerban.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...