GRAMPET a început topirea bitumului rutier pe platforma RAFO Onești. Terminalul va avea o capacitate anuală care poate acoperi 60% din necesarul din România

BITUROM, companie parte din GRAMPET Group, a anunțat obținerea autorizării pentru terminalului de topire și stocare a bitumului de la Onești. Compania a început comercializarea acestuia în România și Republica Moldova.
Andrada Ghira - J, 18 sept. 2025, 10:33
GRAMPET a început topirea bitumului rutier pe platforma RAFO Onești. Terminalul va avea o capacitate anuală care poate acoperi 60% din necesarul din România

BITUROM a început topirea bitumului rutier într-o unitate modernă, amplasată pe platforma industrială a fostei rafinării RAFO din Onești. Stația are o capacitate de până la 18 tone pe oră și este complet automatizată.

Terminalul de topire și stocare de la Onești va include patru stații de producție bitum 50/70 și bitum polimerizat, cu o capacitate anuală de până la 400.000 tone, acoperind astfel aproximativ 60% din necesarul anual de bitum al României. Prima unitate a început producția de masă, iar echipamentele pentru celelalte trei stații au fost deja contractate de la unul dintre liderii mondiali în domeniul tehnologiilor de prelucrare a bitumului”, se arată în comunicatul de presă.

Instalația de topire este echipată cu un sistem de încălzire de mare capacitate, format din trei schimbătoare de căldură. Fiecare are o putere de 1.000.000 kcal/h și asigură un flux termic constant și eficient.

Stația este dotată și cu o instalație de polimerizare care permite producția de bitum modificat cu polimeri, oferind pieței locale și regionale un produs premium, adaptat cerințelor moderne de infrastructură.

Terminalul are patru rezervoare dedicate pentru bitum polimerizat și șase rezervoare pentru bitum standard, toate prevăzute cu agitatoare moderne ce mențin omogenitatea produsului pe întreaga durată a stocării.

Anul trecut, Oil Terminal și Euronova Energies din Elveția au semnat un acord de parteneriat privind construirea unui terminal de bitum în portul Constanța. Viitoarea construcție va fi utilizată de Euronova Energies, pe o perioadă de 10 ani, pentru un rulaj garantat de 80.000 tone/an.

Te-ar mai putea interesa și
CONAF: România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu. Infrastructura trebuie să ţină pasul
CONAF: România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu. Infrastructura trebuie să ţină pasul
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) atrage atenţia asupra unui decalaj critic în calendarul de operaţionalizare a sistemului TollRo, în condiţiile în care aplicarea......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul s-a apropiat de 155 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul s-a apropiat de 155 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane de lei sunt alocate
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane ...
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane ...
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii blocați de banca americană Citibank
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii ...
Belarusul a reluat vânzările de hidroxid de potasiu în SUA după ridicarea sancţiunilor americane, dar doreşte ca Washingtonul ...