Grampet – Grup Feroviar Român are un nou CFO

Grupul Grampet – Grup Feroviar Român își consolidează echipa financiară prin recrutarea lui George Dinu în rolul de Chief Financial Officer (CFO), cu responsabilități de coordonare la nivelul întregului grup prezent în acest moment în 10 țări europene.
Economica.net - J, 25 iul. 2019, 09:10
Grampet - Grup Feroviar Român are un nou CFO

„George vine cu peste 20 de ani de experiență, din care jumătate în cadrul unor companii de consultanță Big4. Am încredere că preia o echipă bine pregătită și talentată, pe care o va ajuta să crească, păstrând aceleași standarde de guvernanță corporativă și bune practici la care se aliniază toate departamentele noastre, în toate țările în care suntem prezenți”, spune Gruia Stoica, Președintele Grupului Grampet.

De-a lungul carierei, George Dinu şi-a asumat roluri de management în departamente de Contabilitate, Controlling, Managementul Finanţelor sau Consultanţă financiară din multinaționale de top. A lucrat pe proiecte care au vizat activităţi de producţie, retail, distribuţie, energie, petrol şi gaze, producția de anvelope, real estate şi industria farmaceutică.

În ultimii patru ani, a deţinut funcţia de CFO la nivelul unui grup cu activități în industria energiei, fiind responsabil de coordonarea proiectelor de fuziuni și achiziții, divizări de companii, optimizarea trezoreriei, optimizarea activităţilor financiar-contabile şi controlling, implementarea de controale interne, buget şi planificarea resurselor financiare, analiza profitabilităţii activităţilor.

Este membru ACCA și CECCAR.

Din rolul de CFO, el va coordona activitățile financiar-contabile, fiscale, de control al riscurilor și de planificare și control în cadrul grupului. Echipa sa este formată din aproximativ 80 de specialişti financiar-contabili, auditori, specialişti în managementul riscului şi control intern.

Înfiinţat în urmă cu aproape 20 de ani, Grampet este prima multinațională fondată în România și cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din Europa de Sud-Est. 

Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR), este cel mai mare operator privat feroviar din România. Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul Grampet acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România.

Te-ar mai putea interesa și
Infrastructura de gaming din România primește o investiție de 2 milioane de euro
Infrastructura de gaming din România primește o investiție de 2 milioane de euro
Într-un moment în care industria românească de gaming continuă să se maturizeze și să atragă tot mai multe proiecte internaționale, Nexus Gaming, unul dintre cele mai importante ecosisteme......
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. Cel mai mare proiect: un ansamblu eolian de aproape 1.200 MW în Botoșani
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. ...
Eurowind Energy România anunță obținerea Avizelor Tehnice de Racordare pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă, ...
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat marţi la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, ...
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
ASUS a anunțat o nouă ofertă împreună cu Google, prin care utilizatorii care dețin laptopuri ASUS și ROG eligibile ...