Grâul şi lactatele continuă să împingă în sus preţurile mondiale la alimente

 Indicele global al preţurilor produselor alimentare şi-a continuat creşterea în luna noiembrie, pentru a patra lună consecutiv, stimulate de o cerere puternică pentru grâu şi produse lactate, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite AFP.
AGERPRES - J, 02 dec. 2021, 14:22
Grâul şi lactatele continuă să împingă în sus preţurile mondiale la alimente

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna noiembrie 2021, acest indice a crescut cu 1,2% comparativ cu luna octombrie, până la 134,4 puncte, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna iunie 2011. FAO subliniază că acest indice continuă să se apropie de recordul absolut de 137,6 puncte, înregistrat în luna februarie 2011.

Laptele praf, untul şi pâinea sunt în mare parte responsabile de creşterea globală înregistrată în luna noiembrie, ca urmare a cererii puternice la nivel mondial şi a cotaţiilor ridicate la materiile prime agricole, în frunte cu grâul.

În ceea ce priveşte preţurile lactatelor, indicele calculat de FAO a înregistrat o creştere de 3,4% comparativ cu luna octombrie, în condiţiile în care „cumpărătorii încearcă să se aprovizioneze pe termen scurt pe fondul prognozelor referitoare la o înăsprire a pieţelor”, susţine FAO. De asemenea, preţul cerealelor calculat de FAO a crescut cu 3,1% în luna noiembrie comparativ cu luna octombrie, în condiţiile în care preţul grâului a atins cel mai ridicat nivel de după luna mai 2011. „Această creştere reflectă cererea puternică pe fondul livrărilor limitate, în special pentru grâul de calitate superioară, precum şi îngrijorările cu privire la ploile insuficiente din Australia şi posibilitatea modificării măsurilor de export în Federaţia Rusă”, subliniază FAO.

În schimb, preţul uleiurilor vegetale calculat de FAO a scăzut uşor cu 0,3%, ca urmare a diminuării cotaţiilor la uleiul de soia şi uleiul de rapiţă dar şi a scăderii preţului petrolului. La rândul său, preţul global la carne calculat de FAO a scăzut cu 0,9% în noiembrie, aceasta fiind a patra lună de scădere consecutivă.

Tot joi, FAO a dat publicităţii şi un set de noi estimări revizuite cu privire la producţia mondială de cereale în 2021, prognozând o producţie de 2,791 miliarde de tone, mai mică faţă de cea de 2,793 miliarde de tone prognozată luna trecută. FAO a precizat că această revizuire este cauzată în primul rând de reducerea estimărilor sale cu privire la producţiile de orz şi sorg.

Te-ar mai putea interesa și
Radu Crăciun se retrage din funcția de Președinte – Director General al BCR Pensii. Cristian Pascu este numit la conducerea companiei
Radu Crăciun se retrage din funcția de Președinte – Director General al BCR Pensii. Cristian Pascu este numit la conducerea ...
BCR Pensii anunță retragerea lui Radu Crăciun din funcția de Președinte și Director General, după un mandat de 10 ani marcat de stabilitate, leadership solid și contribuții semnificative la......
Cum explică Fan Courier schimbarea de strategie a companiei de curierat, ce se închide și ce opțiuni au clienții
Cum explică Fan Courier schimbarea de strategie a companiei de curierat, ce se închide și ce opțiuni au clienții
În urma articolului publicat de Economica, care anunța închiderea tuturor recepțiilor pentru clienți, sedii proprii ...
Ieftinire majoră a motorinei azi, în benzinăriile Rompetrol și MOL
Ieftinire majoră a motorinei azi, în benzinăriile Rompetrol și MOL
Mai multe lanțuri mari de distribuție a carburanților au ieftinit destul de agresiv motorina azi, după ce Petrom, liderul ...
Mesajul liderului PSD înainte de o decizie crucială pentru Guvernul Bolojan. Ce spune Grindeanu înainte de referendumul intern PSD: România are nevoie urgent de o resetare
Mesajul liderului PSD înainte de o decizie crucială pentru Guvernul Bolojan. Ce spune Grindeanu înainte de referendumul ...
România are nevoie "urgent" de o resetare pentru a schimba actuala direcţie a ţării, care este "greşită", a transmis, ...