Grecia a aprobat programul de schimb de obligaţiuni cu creditorii privaţi

Parlamentul Greciei a aprobat joi planul schimbului de obligaţiuni cu creditorii privaţi, componentă esenţială a programului de salvare de 130 de miliarde de euro, în pofida unor noi proteste faţă de măsurile de austeritate asumate în schimbul sprijinului financiar.
Economica.net - J, 23 feb. 2012, 16:17
Grecia a aprobat programul de schimb de obligaţiuni cu creditorii privaţi

Schimbul de obligaţiuni va duce la reducerea datoriilor Greciei cu 107 miliarde de euro, fiind o componentă esenţială a celui de-al doilea program de salvare. Prin aplicarea acestui program, ponderea datoriei publice în PIB ar trebui să scadă de la 160% în prezent la 120,5% până în 2020.

„Prin aprobarea acestei legi, Parlamentul ne permite să începem să ieşim din acest vârtej”, a declarat ministrul de Finanţe Evangelos Venizelos.

Oferta va fi înaintată creditorilor privaţi până vineri, iar schimbul trebuie finalizat până pe 12 martie, înainte de termenul limită de 20 martie, când ajung la scadenţă datorii de 14,5 miliarde de euro.

Cele mai mari sindicate din Grecia au convocat o nouă grevă generală pentru 29 februarie, dar membrii guvernului susţin să singura alternativă la planul de salvare este intrarea în faliment şi ieşirea din zona euro.

Creditorii privaţi ai Greciei deţin obligaţiuni de circa 200 de miliarde de euro şi vor suporta o reducere a valorii nominale a acestora de 53,5% şi o pierdere reală de 73%-74%.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...