Grecia a rambursat 186 milioane de euro FMI

Economica.net
07 08. 2015
grecia_6678449546760_44595800

‘Grecia a plătit interesele datorate FMI astăzi’, a declarat un purtător de cuvânt al Fondului Monetar Internaţional (FMI) într-un comunicat.

Este prima dată de la începutul lunii iunie când Grecia, în mari dificultăţi financiare, onorează o rambursare faţă de FMI la timp, notează AFP.

După ce a cerut o amânare, ţara a intrat în cele din urmă la 30 iunie în incapacitate de plată faţă de Fond, unul dintre creditorii ei internaţionali din 2010 alături de europeni, scrie Agerpres
.

O nouă scadenţă nu a putut fi onorată de Atena la jumătatea lunii iulie, ridicând plata arieratelor ţării faţă de FMI la 2 miliarde de euro.

Un împrumut de urgenţă al europenilor a fost cu toate acestea permis Atenei la 20 iulie pentru a-şi reglementa datoria faţă de FMI şi a putea pretinde din nou ajutorul financiar al instituţiei.

Reprezentanţii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Centrale Europene (BCE) sunt la Atena de o săptămână pentru a stabili un plan de ajutor de peste 80 de miliarde de euro ce ar trebui finalizat înainte de 20 august.

Fondul a avertizat însă că nu va mai acorda alt împrumut Atenei atât timp cât nu acceptă un plan de reforme complet şi europenii nu consimt o relaxare a datoriei Greciei, care se ridică la aproximativ 320 miliarde de euro.