Grecia anunţă excavări la situl arheologic Olympia, mizând pe fonduri europene

Grecia va începe 'excavări iminente' la situl arheologic Olympia, locul naşterii Jocurilor Olimpice, pentru a aduce la lumină întregul gimnaziu antic, a anunţat miercuri Ministerul Culturii, relatează AFP.
Economica.net - mie, 10 oct. 2012, 18:57
Grecia anunţă excavări la situl arheologic Olympia, mizând pe fonduri europene

Decizia a fost luată în cadrul unei reuniuni ministeriale sub egida ministrului adjunct Costas Tzavaras, care a subliniat ‘importanţa specială a acestor excavări pentru valorizarea celebrului sit’, potrivit unui comunicat. Textul aminteşte că doar o parte din gimnaziu a fost scoasă la lumină până în prezent.

Excavările, care vor fi efectuate în cooperare cu Şcoala arheologică a Germaniei, vor fi finanţate de Fondul european de sprijin comunitar 2007-2013. Prima fază a lucrărilor cuprinde studii pentru valorizarea sanctuarului zeiţei antice a agriculturii Demetra, în apropierea stadionului antic Olympia, iar a doua fază vizează valorizarea peretelui antic de la poalele muntelui Kronion, în apropierea gimnaziului antic, potrivit textului.

În afară de stadionul antic din Olympia, unde se aprinde odată la patru ani flacăra Jocurilor Olimpice moderne, situl cuprinde mai multe vestigii, între care sanctuarul lui Zeus, templul Herei, hipodromul şi băile.

În luna martie, un furt la muzeul oraşului Olympia a dezvăluit deficienţele serviciilor de securitate ale siturilor arheologice şi muzeelor, cauzate în special de criza care afectează Grecia din 2010.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, asigurând legătura între Sighetu Marmaţiei şi Bila Ţerkva, va......
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele direcții
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele ...
Primăria Capitalei anunţă că a fost finalizate lucrările de la Podul Constanţa şi că în prezent se circulă pe ambele ...
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre cei mai bogați oameni din țara vecină
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre ...
Omul de afaceri Attila Balázs, originar din județul Harghita și proprietarul grupului de construcții Bayer Construct, ...
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei refugiaților din Ceuta
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei ...
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 şi 31 iulie, coincizând cu ...