Grecia dă asigurări că îşi va achita datoriile scadente în iulie

Economica.net
30 05. 2017
grecia_81598700_90040000

‘Nu este adevărat. Va exista o soluţie în 15 iunie’, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, Dimitris Tzanakopoulos.

În 15 iunie va avea loc reuniunea miniştrilor de Finanţe din zona euro în care se va discuta situaţia Greciei, care speră să se găsească o soluţie pentru reducerea poverii datoriei.

Adresându-se luni jurnaliştilor, ministrul elen de Finanţe, Euclid Tsakalotos, a exclus intrarea Greciei în incapacitate de plată. De asemenea, oficialul elen a dezminţit marţi informaţiile din publicaţia germană Bild conform cărora în iulie Grecia ar putea intra în incapacitate de plată.

‘Bild a distorsionat declaraţiile mele de luni. Nu am spus niciodată că Grecia nu-şi va achita datoria în iulie. Nu există o astfel de problemă’, a declarat pentru Reuters ministrul elen de Finanţe.

‘Am spus că rambursarea nu reprezintă o problemă deoarece toate părţile au fost de acord că ne-am îndeplinit angajamentele. dar Executivul de la Atena simte că eliberarea unei noi tranşe de împrumut fără a obţine clarificări privind reducerea datoriei nu este suficientă pentru redresarea economiei Greciei’, a precizat Euclid Tsakalotos.

După şapte ore de negocieri, miniştrii de Finanţe din zona euro nu au reuşit în 2 mai să ajungă la un acord cu Fondul Monetar Internaţional privind o restructurare a datoriei Greciei şi nici nu au eliberat o nouă tranşă de împrumut pentru autorităţile de la Atena, dar susţin că au făcut progrese şi speră să ajungă la un acord în iunie.

Grecia are nevoie disperată de noi fonduri pentru a evita intrarea în incapacitate de plată în luna iulie, când are de rambursat creanţe mai vechi în valoare de aproximativ 7,3 miliarde de euro. Pentru a obţine aceşti bani, Guvernul de stânga condus de Alexis Tsipras a trecut prin Parlament noi măsuri de austeritate în valoare de 4,9 miliarde de euro, în pofida grevelor şi manifestaţiilor de protest.

‘Grecia şi-a îndeplinit obligaţiile. Acum e rândul partenerilor şi creditorii noştri, care au obligaţia morală, politică şi legală să şi le îndeplinească pe ale lor’, a afirmat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Atena, Dimitris Tzanakopoulos.

Înainte de eliberarea unor noi tranşe de împrumut, Grecia trebuie să implementeze un număr de aproximativ 140 de acţiuni convenite anterior. Preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a apreciat că părţile au făcut progrese pentru ca deblocarea unei noi tranşe să aibă loc ‘înaintea verii’.

Celălalt motiv pentru care luni nu au fost eliberată o nouă tranşă de împrumut pentru Grecia a fost lipsa unui acord între zona euro şi FMI cu privire la restructurarea datoriei Greciei. Mai multe guverne din zona euro, în special Germania, nu vor să acorde noi împrumuturi Greciei până când FMI nu se va implica financiar în ultimul program de asistenţă. La rândul său, FMI subliniază că va face acest lucru doar atunci când va obţine mai multe clarificări din partea zonei euro cu privire la tipul de restructurare a datoriei pe care europenii sunt dispuşi să îl ofere Greciei. Însă statele din zona euro nu vor să facă astfel de promisiuni acum şi insistă că toate deciziile definitive vor fi adoptate doar la finalul actualului program, în 2018.