Grecia declară război nemţilor de la Lidl

Autorităţile elene îi acuză pe nemţii de la Lidl că îi păcălesc pe greci practicând preţuri excesive la produsele marcă proprie. Guvernul ar putea lua măsuri concrete în această privinţă.
Alina Stanciu - D, 29 apr. 2012, 07:12
Grecia declară război nemţilor de la Lidl

Sentimentul anti-german din Grecia a ajuns la cote alarmante. Opinia publică de la Atena s-a pus cu tunurile pe retailerul Lidl, pe motiv că, la produsele marcă proprie, practică preţuri mult mai mari comparativ cu tarifele din alte state europene. Platformele de internet locale abundă în comentarii potrivit cărora Lidl este un fel de escroc lacom care se îmbogăţeşte pe spatele consumatorului grec şi aşa împovărat de criza datoriilor.  

Reacţia autorităţilor nu a întârziat să apară. Potrivit presei germane, Ministrul adjunct al Competiţiei şi Afacerilor, Xanidis Sokrates, a dat crezare plângerilor venite din partea populaţiei şi a solicitat o analiză. Grecii au comparat preţurile a 70 de produse marca proprie Lidl cu cele din magazinele din Germania, Franţa, Italia şi Bulgaria.Concluzia? Mai mult de jumătate dintre produsele analizate sunt cu mult mai scumpe în Grecia, motiv pentru care Sokrates a anunţat că va continua investigaţiile, deşi nicio măsură nu s-a adoptat până acum.

Analiştii pieţei de retail din Grecia susţin însă că preţurile de la Lidl Grecia, mai mari faţă de cele din alte state europene, nu ar trebui să reprezinte o surpriză pentru locuitori, întrucât de foarte mulţi ani Grecia este o ţară scumpă, în ciuda puterii de cumpărare scăzută a localnicilor.”Nemţii sunt în mod evident mai ieftini comparativ cu retailerii locali”, a declarat un expert grec, care a preferat să rămână anonim. De asemenea,experţi internaţionali în retail sunt de părere că o comparaţie ca cea făcută de ministrul grec este nerealistă şi futilă, costurile pentru fiecare ţară în parte fiind total diferite. Numai costurile de logistică sunt în Grecia cu 10-15% mai mari în Grecia comparativ cu Germania.Nu în ultimul rând,investitorii străini din Grecia susţin că Lidl nu a încercat să crească preţurile, doar şi le-a adaptat la piaţa locală.

Niciunul dintre analiştii citaţi nu neagă însă faptul că profiturile Lidl din Grecia sunt semnificativ mai mari faţă de cele din Germania. Este vorba de 10-12%.”Cercetările pe care le facem în mod regulat indică faptul că Lidl oferă cele mai mici preţuri de pe piaţa elenă”, a fost singura reacţie a Lidl la acuzele care i s-au adus.

Lidl a intrat pe piaţa elenă în 1999 şi a deschis până acum 230 de magazine.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...