Grecia: Declinul economiei a fost mai accentuat decât s-a estimat iniţial, în T4

Economica.net
27 02. 2015
grecia_56789_79046700

Conform datelor revizuite ale ELSTAT, în perioada octombrie – decembrie 2014, PIB-ul Greciei a înregistrat un declin de 0,4%, faţă de o scădere de 0,2% anunţată anterior şi după un avans de 0,7% în trimestrul trei din 2014.

Conform datelor neajustate, în ritm anual economia a înregistrat un avans de 1,2% în trimestrul patru din 2014, faţă de o expansiune de 1,5% estimată anterior, şi după o creştere de 2% în perioada iulie-septembrie 2014, scrie Agerpres.

Atena şi creditorii internaţionali (UE, BCE şi FMI) au ca obiectiv un avans al economiei de 0,6% în 2014 şi de 2,9% în 2015.

Conform datelor prezentate vineri de ELSTAT, cheltuielile de consum au rămas neschimbate în trimestrul patru din 2014, comparativ cu precedentele trei luni, în timp ce investiţiile au urcat cu 18,3%.

După şase ani de recesiune şi măsuri dure de austeritate, Grecia a revenit pe creştere în trimestrul trei din 2014, datorită unui sezon turistic record, cu peste 22 de milioane de vizitatori străini în 2014.

Şi piaţa muncii din Grecia arată semne de redresare, după ce ELSTAT a anunţat recent că rata şomajului s-a menţinut în noiembrie la 25,8%. Este cel mai scăzut nivel din august 2012, când rata şomajului se situa la 25,5%. Cel mai ridicat nivel – 28% – s-a înregistrat în septembrie 2013.

Rata şomajului în Grecia aproape s-a triplat de la debutul crizei, în 2009, şi rămâne în continuare la cel mai ridicat nivel din zona euro, unde rata medie a şomajului s-a situat la 11,4% în noiembrie.

Potrivit datelor ELSTAT, un număr de 1,229 milioane de greci nu aveau un loc de muncă în noiembrie, în scădere cu 27.720 comparativ cu perioada similară din 2013.

Cea mai ridicată rată a şomajului, de 50,6%, este înregistrată în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani. În noiembrie 2013, rata şomajului în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani a fost de 57%.

Săptămâna trecută, Eurogrupul a decis să prelungească cu patru luni planul de ajutor financiar pentru Grecia, în anumite condiţii.

Comisia Europeană a confirmat marţi că Grecia a transmis lista propunerilor de reformă necesare pentru a obţine această extindere. Lista include măsuri de combatere a corupţiei şi a evaziunii fiscale, a contrabandei cu combustibil şi ţigări. De asemenea, autorităţile de la Atena vor să implementeze măsuri de reformare a pieţei muncii şi să acorde subvenţii pentru plata utilităţilor şi pentru achiziţionarea alimentelor. Propunerile Greciei urmează să fie examinate de Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.