Grecia este aproape de finalizarea vânzării participaţiilor deţinute de statul elen la principalele bănci

11 03. 2024
piraeus bank 45678

Astfel, ciclul recapitalizării sistemului bancar elen va fi oficial închis, şi, prin extensie, al economiei Greciei, care a arătat rezilienţă, în pofida noilor dificultăţi, scrie Agerpres.

Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei deţinea participaţii la primele patru bănci comerciale ale ţării, după ce a injectat aproximativ 50 de miliarde de euro pentru a le recapitaliza în perioada crizei financiare.

Începând din luna septembrie, HFSF a vândut acţiuni la Eurobank, Piraeus Bank şi Alpha Bank, în timp ce a menţinut o participaţie de aproximativ 18% în National Bank şi de aproximativ 70% în Attica Bank.

Cu ocazia vânzării participaţiei de 27% deţinute de stat la Piraeus Bank, ministrul de Finanţe, Kostis Hatzidakis, a declarat că sistemul bancar elen a închis un capitol.

„De la criză şi de la procedura de recapitalizare, am ajuns la o perioadă în care investitori importanţi şi-au arătat încrederea în toate băncile de importanţă sistemică din Grecia”, în condiţiile în care interesul investitorilor a fost de opt ori mai ridicat decât oferta, a afirmat oficialul elen.