Grecia: Eurogrupul, dispus să discute imediat ce vor fi cunoscute rezultatele alegerilor

Miniştrii de finanţe din zona euro sunt gata să organizeze o conferinţă telefonică imediat ce rezultatele legislative de duminică din Grecia vor fi cunoscute, au informat două surse diplomatice europene, relatează joi AFP.
Economica.net - J, 14 iun. 2012, 14:13
Grecia: Eurogrupul, dispus să discute imediat ce vor fi cunoscute rezultatele alegerilor

‘O conferinţă telefonică a Eurogrupului este posibilă după rezultatele de duminică seara, însă nimic nu este decis’, a declarat una dintre aceste surse, intervievată miercuri, subliniind că miniştrii de finanţe din zona euro ar trebui să se ‘concentreze’ în legătură cu ce ar trebui făcut dacă extrema stângă elenă ar câştiga detaşat alegerile.

Joi, o altă sursă diplomatică a confirmat că miniştrii de finanţe din zona euro sunt gata să se reunească prin intermediul unei teleconferinţe.

‘Toate dispoziţiile au fost date pentru a se permite organizarea foarte rapidă a unei teleconferinţe, dacă va fi necesar, imediat ce vom avea rezultatele’, adică duminică seara, a precizat sursa citată.

Acestă teleconferinţă nu a fost decisă. Iniţiativa revine preşedintelui Eurogrupului, premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, a insistat sursa europeană.

Reuniunea vizează în special găsirea unei căi de comunicare între membrii Eurogrupului în legătură cu rezultatele alegerilor, pentru a se evita astfel declaraţiile nepotrivite, aşa cum s-a întâmplat în trecut, a precizat sursa.

Liderul stângii radicale din Grecia, Alexis Tsipras, a anunţat miercuri că şi-a propus un termen de zece zile pentru noi negocieri cu Uniunea Europeană, în cazul în care va fi ales la scrutinul care are loc duminică, 17 iunie. El a dat asigurări că prima sa sarcină va fi de a ‘profita, până la summitul european din 28 iunie, de intervalul crucial de 10 zile pentru a purta negocieri veritabile şi dure pe terenul european’.

Te-ar mai putea interesa și
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, gaze şi minereuri în Groenlanda, relatează Reuters....
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece ...
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...