Grecia: Formarea guvernului, posibilă până „miercuri la miezul zilei”

Formarea unui guvern de coaliţie în Grecia este posibil să aibă loc până "miercuri la miezul zilei", a declarat marţi seară liderul PASOK, Evangelos Venizelos, după o reuniune între responsabili ai principalelor partidelor politice, informează AFP şi Reuters.
Economica.net - mar, 19 iun. 2012, 17:37
Grecia: Formarea guvernului, posibilă până

„Un guvern trebuie format cât mai rapid posibil”, a afirmat fostul ministru de finanţe, într-o scurtă declaraţie televizată, menţionând că, „pe baza situaţiei actuale, aceasta se poate realiza până mâine la miezul zilei”.

Venizelos a mai afirmat că partidul său va sprijini noul guvern „din toată inima”, însă nu a decis deocamdată ce formă va lua participarea socialiştilor.

Se aşteaptă ca PASOK şi formaţiunea Stânga Democratică să sprijine o coaliţie condusă de partidul conservator Noua Democraţie, plasat pe primul loc în alegerile de duminică, notează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, avertizând că redresarea vânzărilor şi a marjelor de profit pe......
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' ...