Grecia: Gaze lacrimogene împotriva protestatarilor de la Atena

Poliţia elenă a recurs la gaze lacrimogene pentru a respinge o parte din manifestanţii strânşi în faţa parlamentului, unde deputaţii urmează să voteze în cursul nopţii noul pachet de măsuri de austeritate cerut de creditorii internaţional ai Greciei, transmite AFP.
Economica.net - mie, 07 nov. 2012, 18:54
Grecia: Gaze lacrimogene împotriva protestatarilor de la Atena

Mici grupuri de protestatari, purtând cagule, au aruncat cu proiectile în forţele de ordine, la peste două ore de la începerea manifestaţiei, desfăşurată până atunci în calm şi sub o ploaie puternică.

La apelul sindicatelor, al opoziţiei comuniste şi al stângii radicale, mai mult de 70.000 de persoane s-au adunat miercuri după-amiază în apropierea parlamentului, unde accesul a fost barat de un impresionant dispozitiv de poliţie.

În interiorul clădirii, se desfăşoară din cursul dimineţii o dezbatere furtunoasă pe marginea textului înaintat de guvern şi care este examinat în procedură de urgenţă.

„Acest proiect de lege va arunca ţara într-o recesiune prelungită, iar procedura de urgenţă este anticonstituţională”, declarat Alexis Tsipras, liderul principalului partid de opoziţie, Syriza (stânga radicală).

Adunările de la Atena şi din principalele oraşe ale ţării au încheiat o grevă generală de 48 de ore, a treia de la venirea la guvernare a coaliţiei conduse de premierul conservator Antonis Samaras.

Proiectul legislativ ce urmează să fie votat prelungeşte până în 2016 măsurile de austeritate şi înăspreşte economiile bugetare cu încă 18 miliarde de euro.

Creditorii internaţionali ai ţării, UE şi FMI, condiţionează deblocarea unei noi tranşe de ajutor financiar pentru Grecia, de 31,2 miliarde de euro, de adoptarea acestor măsuri şi a bugetului de stat pe 2013, care urmează a fi votat duminică.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...