Grecia: Merkel, sceptică în privinţa ajungerii la o înţelegere luni. Hollande vrea un ‘acord global şi durabil’

Economica.net
22 06. 2015
angela_merkel_04090500

‘Nu vreau să fie un acord parţial sau limitat în timp. Sunt în favoarea unui acord global şi durabil’, a declarat presei Francois Hollande, dând asigurări că Franţa ‘va face tot posibilul pentru ca discuţiile să ducă la un acord’.

În cazul în care negocierile nu se vor încheia printr-o înţelegere luni seară, preşedintele francez şi-a exprimat speranţa că ‘vor exista bazele ca un acord să fie posibil în următoarele zile’.

‘Există progrese în negocieri. Au fost făcute propuneri noi. Trebuie să găsim un acord. Franţa va face tot posibilul ca discuţiile să se încheie cu un acord’, a insistat Hollande.

‘Franţa şi Germania sunt conştiente că Grecia trebuie să rămână în zona euro şi că Atena trebuie să continue să facă propuneri pentru a exista un acord durabil’, a adăugat el.

Pe de altă parte, cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că, cel mai probabil, nu se va ajunge la o decizie oficială la summitul liderilor din zona euro de la Bruxelles în privinţa ajutorului pentru Grecia, dar că mai este timp în această săptămână pentru finalizarea unui acord, scrie Agerpres.

‘Mai sunt încă destule zile în această săptămână în care pot fi luate decizii’, a declarat presei Angela Merkel, în timpul unei vizite în oraşul Magdeburg din estul Germaniei.

După cinci luni de negocieri aflate în prezent în impas, principalii actori implicaţi în discuţiile privind criza din Grecia se întâlnesc luni în cadrul a două reuniuni la Bruxelles: una a miniştrilor de finanţe din zona euro, care va fi urmată, în cursul serii, de un summit al zonei euro.

Între timp, Tsipras va avea o serie de reuniuni cu reprezentanţi ai creditorilor – BCE, FMI şi Comisia Europeană.

De acordul privind reformele şi măsurile bugetare pe care Grecia va trebui să le ia depinde deblocarea unei tranşe de împrumut de 7,2 miliarde de euro, suspendată de câteva luni şi extrem de necesară pentru Atena.

În caz contrar, Grecia riscă să nu-şi poată onora o rambursare de circa 1,5 miliarde de euro către FMI până la 30 iunie, ceea ce ar plasa-o în incapacitate de plată şi ar deschide o perioadă de incertitudine puternică pentru întreaga zonă euro.