Grecia neagă introducerea unei taxe retroactive deţinătorilor străini de bonduri elene

Economica.net
15 05. 2014
grecia__bani__euro__foarfeca_40873000_14620000

Joi, randamentele obligaţiunilor guvernamentale elene pe zece ani au urcat aproape de cel mai ridicat nivel din ultimele două luni, după ce traderii au anunţat că ar exista un document care prezintă o taxă retroactivă asupra deţinătorilor străini de bonduri elene.

Oficialii de la Atena au declarat că documentul încearcă doar să clarifice precedentul regim de impozitare de 33% asupra entităţilor legale străine şi 20% asupra persoanelor fizice. Grecia a renunţat la acest regim de impozitare la începutul acestui an.

‘Nu există o taxă asupra câştigurile de capital din transferurile obligaţiunilor guvernamentale elene de către investitorii străini care au avut loc înainte de 1 ianuarie 2014. Prin urmare, rapoartele care se referă la taxarea retroactivă sau intenţia de a proceda la o astfel de operaţiune sunt complet nefondate’, se arată într-o declaraţie publicată, joi, de Ministerul de Finanţe

Răscumpărarea obligaţiunilor guvernamentale a făcut parte dintr-un program de sprijin mai amplu în valoare de 40 de miliarde de euro convenit în noiembrie 2012 de Grecia, zona euro şi Fondul Monetar Internaţional.

Potrivit acestui program, autorităţile de la Atena au cheltuit 10 miliarde de euro din fondurile împrumutate pentru a răscumpăra obligaţiuni proprii la un preţ mult sub valoarea lor nominală, în ideea de a-şi reduce datoria cu 20 de miliarde de euro.