Grecia nu se dezminte. Contracţie economică de 6,7% pentru acest an

Grecia anticipează pentru acest an o contracţie economică de 6,7%, faţă de scăderea de 4,5% avansată acum două luni de banca centrală, a declarat marţi ministrul elen de Finanţe, Christos Staïkouras, transmite AFP.
Economica.net - mar, 03 iul. 2012, 15:56
Grecia nu se dezminte. Contracţie economică de 6,7% pentru acest an

„Situaţia din economie rămâne critică. Potrivit KEPE, centrul pentru planificare şi cercetări economice, declinul din primul trimestru trimestru a fost de 6,5% din PIB, în trimestrul al treilea va fi de 9,1%, iar la nivel de an va fi de 6,7%”, a afirmat Staikouras la o conferinţă organizată la Atena de revista britanică The Economist.

Ministrul a subliniat că rata şomajului din Grecia a atins în luna martie 22%.
Banca Greciei avertizase deja în aprilie că recesiunea se agravează, estimând că PIB-ul se va contracta cu 5% în acest an, peste estimările iniţiale de 3%, după un recul de 11% în cei doi ani precedenţi.

Grecia se află în al cincilea an de recesiune, declanşată în timpul crizei financiare mondiale din 2008 şi agravată de criza datoriilor, care a obligat ţara să recurgă la sprijinul UE, şi al FMI.

Noul guvern de coaliţie condus de conservatorul Antonis Samaras s-a angajat să continue reformele asumate de Grecia în programul convenit cu creditorii internaţionali, dar a cerut modificări care să susţină creşterea economică.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Transportatorul aerian Wizz Air anunță astăzi că introduce în programul său o nouă rută care va conecta Târgu Mureș cu Nürnberg, unul dintre cele mai interesante orașe din sudul Germaniei....
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai dura însă
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai ...
Prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, la Târgu Mureş, că în zilele următoare Romgaz va semna efectiv ...
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente unui contract pentru serviciile publice oferite, pentru simplul fapt că acel contract nu există
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente ...
Operatorul Ferotrafic - TFI nu a încheiat cu statul, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), un contract de servicii ...
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune bugetară nejustificată”. Angajații din sectorul privat și cel bugetar au interese comune
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune ...
Nota de plată a dezechilibrelor bugetare nu poate fi pusă din nou pe umerii lucrătorilor, iar incapacitatea sau lipsa ...