Grecia: Stânga radicală promite renegocierea memorandumului cu FMI şi UE, în 10 zile de la alegeri

Liderul stângii radicale din Grecia, Alexis Tsipras, şi-a stabilit un termen de zece zile pentru a renegocia cu Uniunea Europeană, dacă va ajunge la conducerea Greciei în urma scrutinului de la 17 iunie, relateză AFP.
Economica.net - J, 14 iun. 2012, 12:06
Grecia: Stânga radicală promite renegocierea memorandumului cu FMI şi UE, în 10 zile de la alegeri

Europenii trebuie să „realizeze că politica de austeritate a eşuat”, a declarat Tsipras miercuri, într-o discuţie la postul public de televiziune, Net, fiind creditat cu aceleaşi şanse ca şi rivalul său de dreapta, Antonis Samaras.

Tsipras, în vârstă de 37 de ani, a apreciat că ar putea fi în măsură să formeze un guvern cu ajutorul stângii moderate, considerând că este „în interesul ţării să aibă un guvern începând cu 18 iunie”.

El a dat asigurări că prima lui sarcină va fi „să profite de cele zece zile până la summitul european de la 28 iunie pentru a purta negocieri dure şi reale în tabăra europeană”.

El nu şi-a reafirmat în această intervenţie televizată, printre ultimele din campanie, promisiunea „de a anula” memorandumul, programul de austeritate, impus de UE şi FMI în schimbul asistenţei financiare în vederea salvării statului de la faliment.

„Dorim să reanalizăm, să înlocuim, să propunem o altă formulă în vederea îndeplinirii obiectivelor pe care ni le-am asumat, de a stabiliza economia şi de a ajunge la o datorie acceptabilă”, a insistat el.

Reiterând că „obiectivul este menţinerea în zona euro”, el s-a abţinut în schimb de la a-şi dezvălui planul în cazul în care creditorii statului vor refuza orice concesie.

În orice caz, Syriza exclude „cooperarea” cu dreapta conservatoare sau cu socialiştii din Pasok, „pentru a continua eventual cu câteva schimbări minime” politica de austeritate, a insistat Tsipras.

Rivalul său de dreapta, Antonis Samaras, pledează la rândul său pentru un cabinet de uniune naţională, dacă nu va obţine majoritatea absolută duminica viitoare.

Partenerii europeni au avertizat până acum cu privire la ieşirea din zona euro în cazul nerespectării angajamentelor de către Atena.

Preşedintele francez, Francois Hollande, a reiterat miercuri avertismentul într-un interviu acordat televiziunii elene Mega Channel, subliniind că „respectarea angajamentelor care au fost asumate, nu înseamnă rămânerea în aceeaşi situaţie”.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...