Grecia va muta 4.000 poliţişti comunitari la forţele naţionale, pentru a obţine banii de la UE/FMI

Guvernul grec şi oficialii instituţiilor financiare internaţionale aflaţi la Atena se apropie de un acord pentru disponibilizarea unei tranşe de 8 miliarde euro din programul de finanţare externă, discuţiile fiind deblocate de propunerea de a transfera 4.000 de poliţişti comunitari la Poliţia Elenă.
Economica.net - vin, 05 iul. 2013, 08:54
Grecia va muta 4.000 poliţişti comunitari la forţele naţionale, pentru a obţine banii de la UE/FMI

Surse apropiate discuţiilor au declarat pentru ziarul Kathimerini că guvernul elen a reuşit să convingă oficialii UE şi FMI că îşi va respecta promisiunea privind restructurarea a 12.500 de posturi din aparatul public, prin transferul a aproximativ 4.000 de poliţişti comunitari la Poliţia Elenă (ELAS).

Grecia s-a angajat faţă de creditorii externi să transfere, până la finele anului 2015, un total de 12.500 de funcţionari publici într-o rezervă de personal, unde vor primi salarii puternic reduse.

Astfel, guvernul de la Atena speră că UE şi FMI vor accepta să includă şi tranferul funcţionarilor publici în alte poziţii ca soluţie pentru eficientizarea sectorului public.

Eficientizarea sectorului bugetar a dat naştere celor mai tensionate discuţii dintre creditorii externi şi guvernul elen, însă negocierile se vor încheia probabil cu succes, deoarece oficialii UE şi FMI au şi-au dat acordul de principiu pentru transferul celor 4.000 de poliţişti comunitari, potrivit surselor citate de Kathimerini.

Propunerea ar conduce de asemenea la acoperirea deficitului de unităţi active de poliţie prin „eliberarea a mii de agenţi din spatele birourilor”, notează Kathimerini.

Instituţiile financiare internaţionale au cerut Greciei să reducă numărul angajaţilor din sectorul public cu 4.000 în acest an. Situaţia televiziunii de stat ERT, cu 2.600 de angajaţi, care a fost închisă în luna iunie, a fost de asemenea discutată joi seară de oficialii UE şi FMI şi guvernul elen, notează Kathimerini.

Un posibil sector care ar putea fi afectat de concedieri este zona companiilor de apărare, aflate într-o situaţie financiară foarte dificilă.

Guvernul elen speră să poată încheia negocierile pentru tranşa de 8,1 miliarde euro până luni, când disponibilizarea fondurilor va fi discutată în şedinţa miniştrilor Finanţelor din zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful Dacia cere autorităților viteză de execuție și responsabilitate
Șeful Dacia cere autorităților viteză de execuție și responsabilitate
Prezent la evenimentul care a marcat împlinirea a 30 de ani de către Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), al cărei președinte este în prezent, Mihai Bordeanu,......
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea ...
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...