Grecia va rambursa anticipat împrumuturi de 8 miliarde de euro – surse Reuters

Grecia intenţionează anul acesta să ramburseze anticipat opt miliarde de euro din pachetele de asistenţă financiară acordate de statele din zona euro, pe fondul redresării economiei ţării după criza datoriilor din deceniul precedent, au declarat pentru Reuters oficiali eleni, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 12 iun. 2024, 19:47
Grecia va rambursa anticipat împrumuturi de 8 miliarde de euro - surse Reuters

După mai mulţi ani în care a fost exclusă de pe pieţele financiare internaţionale, Grecia şi-a redobândit ratingul din categoria investment grade în 2023, ceea ce a ajutat-o să atragă investitori străini în cadrul emisiunilor sale de obligaţiuni.

„Vom achita mai devreme împrumuturi care se ridică la opt miliarde de euro şi au scadenţa în 2026, 2027 şi 2028, o sumă mai mare decât am planificat iniţial”, a declarat un oficial pentru Reuters.

În aprilie Reuters anunţa că Atena intenţionează să achite mai repede împrumuturi de până la cinci miliarde de euro cu scadenţa în următorii ani, pentru a reuşi să emite mai multe obligaţiuni fără a-şi majora datoria.

Un al doilea oficial a confirmat suma şi calendarul achitării, adăugând că Executivul va utiliza cinci miliarde de euro din rezerva de lichidităţi de 16 miliarde de euro care a fost construită în timpul celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară.

În timpul crizei datoriilor, FMI şi zona euro zone au împrumutat Greciei aproximativ 280 de miliarde de euro, cu condiţia ca Atena să impună măsuri dure de austeritate.

Al treilea pachet de asistenţă financiară a expirat în 2018 şi de atunci ţara s-a bazat doar pe pieţele de obligaţiuni necesităţile de împrumut.

Cu plata planificată anul acesta, Grecia a achitat aproximativ 20 de miliarde de euro din primul pachet de asistenţă financiară.

În 2022, Grecia a achitat rata către FMI cu doi ani înainte de termen şi în 2023 a achitat cinci miliarde de euro din împrumuturi acordate de ţările din zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...