Grecia va rambursa cu doi ani mai devreme împrumuturile de la FMI – ministrul elen de Finanţe

Grecia va rambursa până la finalul lunii martie tranşele finale din împrumuturile acordate de Fondul Monetar Internaţional, cu doi ani mai devreme decât era programat, a anunţat luni ministrul elen de Finanţe, Christos Staikouras, într-un interviu acordat Reuters.
AGERPRES - lun, 14 feb. 2022, 14:15
Grecia va rambursa cu doi ani mai devreme împrumuturile de la FMI - ministrul elen de Finanţe

Între 2010 şi 2015, Grecia a avut nevoie de trei pachete internaţionale de asistenţă de la Uniunea Europeană şi FMI, cu o valoare totală de peste 260 de miliarde de euro. Începând din 2018, când s-au finalizat programele de asistenţă, Grecia şi-a asigurat necesităţile de finanţare exclusiv de pe piaţă.

Grecia a rambursat deja anticipat şase miliarde de euro către FMI, în 2019 şi 2021, şi în prezent mai are de rambursat împrumuturi în valoare de 1,9 miliarde de euro care ajung la scadenţă în 2024, ultima tranşă din creditul total de 28 miliarde de euro furnizat de instituţia financiară cu sediul la Washington în perioada 2010 – 2014. În cazul împrumuturilor acordate de partenerii din zona euro, Grecia a început anul trecut să ramburseze primele împrumuturi şi intenţionează să accelereze ritmul.

„Grecia a solicitat oficial achitarea completă a creditului către FMI. Procedura corespunzătoare a fost lansată şi ne aşteptăm să finalizăm achitarea creditului la finalul lunii martie”, a declarat Staikouras.

Grecia este în continuare cea mai îndatorată ţară din zona euro, nivelul datoriei ca procent din PIB fiind estimat la 189,6% în 2022. În urma achitării anticipate a creditului către FMI, datoria ţării ar urma să scadă cu aproximativ un punct procentual şi vor fi economisiţi aproximativ 50 de milioane de euro, echivalentul plăţii ratei dobânzii.

De asemenea, Staikouras a anunţat că în pofida majorării cheltuielilor pentru a face faţă impactului pandemiei de COVID-19 pandemic, din 2023 Grecia va reveni la excedent primar, aşa cum a promis creditorilor săi internaţionali, datorită creşterii economice mai ridicate şi a veniturilor bugetare mai mari.

„Grecia implementează o politică fiscală prudentă şi responsabilă, şi o strategie pertinentă de emitere de obligaţiuni, pentru a limita consecinţele faptului că, în pofida revizuirilor în creştere a ratingului de credit, în ultimii doi ani, ţara încă nu a intrat în categoria ‘investment grade’ (recomandat pentru investiţii)”, a explicat ministrul elen de Finanţe.

Acesta şi-a exprimat speranţa că din 2023 Grecia va beneficia de un rating de tip „investment grade” în urma obţinerii excedentului primar.

Neînţelegerile şi disputele dintre delegaţiile FMI şi diferitele guverne de la Atena, pe tema condiţiilor dure de austeritate impuse de Fond, au fost frecvente în anii de criză când Grecia era într-o gravă recesiune şi rata şomajului a urcat până la 27%. Grecia speră ca până la vară să iasă din condiţiile de supraveghere extinsă care îi permit Comisiei Europene să monitorizeze cu atenţia modul în care autorităţile de la Atena îşi respectă angajamentele.

Guvernul grec estimează că economia elenă a înregistrat o creştere de 9% în 2021 şi prognozează un avans de peste 5% pentru acest an. Autorităţile de la Atena au o rezervă de lichidităţi de aproximativ 32 de miliarde de euro, suficientă pentru a acoperi datoriile care ajung la maturitate timp de cel puţin trei ani. grecia

Te-ar mai putea interesa și
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând din 2022, în ciuda sancţiunilor adoptate împotriva sa din cauza......
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...