Grecia: Val de greve joi în sectoarele sanitar, bancar şi la metrou

Economica.net
16 01. 2013
proteste_grecia_98128700_25838900

Salariaţii metroului din Atena vor organiza o grevă de 24 de ore pentru a protesta faţă de integrarea lor în grila unică de salarizare din sectorul public, aflată în curs de elaborare, care este impusă de cei trei principali creditori ai Greciei /UE, BCE, FMI/ pentru a reduce deficitul bugetar al ţării.

Angajaţii din sectorul bancar protestează joi faţă de condiţiile privatizării băncii de stat Hellenic Postbank, care urmează să fie scindată în două entităţi, activele viabile urmând să fie plasate sub controlul Fondului de Stabilitate Financiară al Greciei.

În sectorul sănătăţii, medicii practicieni din spitalele publice, la apelul asociaţiei medicale panelenice (PIS) şi al federaţiei dentare, reclamă ca salariile lor să nu fie complet ‘şterse’ şi ca standardele serviciilor publice sanitare să fie menţinute. O altă federaţie a medicilor din spitale (OENGE) cere retragerea noii scheme de organizare a spitalelor, care prevede fuziuni ale mai multor instituţii şi închideri ale unor servicii, în curs de elaborare la Ministerul Sănătăţii.

Toate aceste măsuri, fie deja votate, fie în curs de a fi adoptate, sunt înscrise într-o serie de ‘acţiuni prioritare’ pe care Grecia trebuie să le pună repede în aplicare, pentru a beneficia de sprijinul financiar internaţional al zonei euro şi al FMI.