Grecia vrea să atragă 24 milioane de turişti în 2021

Numărul turiştilor străini care vizitează Grecia ar putea ajunge la 24 de milioane în 2021, iar veniturile directe şi indirecte ar putea ajunge la 50 miliarde de euro, conform unui plan prezentat joi de preşedintele Asociaţiei companiilor de turism din Grecia (SETE), Andreas Andreadis, la Adunarea generală a SETE, transmite site-ul ekathimerini.com.
Economica.net - J, 30 mai 2013, 12:23
Grecia vrea să atragă 24 milioane de turişti în 2021

În acest an, sosirile de turişti străini vor ajunge la nivelul record de 17 milioane iar veniturile directe vor depăşi 11 miliarde de euro, existând iniţiative pentru reducerea costurilor de utilizare ale Aeroportului Internaţional Atena, a explicat Andreas Andreadis.

Ministrul elen al Turismului, Olga Kefaloyianni, a declarat că Parlamentul va adopta curând reglementări ce vizează promovarea noilor produse turistice, cum ar fi case de odihnă pentru tineri, dar şi înfiinţarea unor posturi de ataşaţi specializaţi pe problemele de turism la ambasadele şi consulatele Greciei din întreaga lume.

Datele statistice privind sectorul turismului elen indică o îmbunătăţire considerabilă în acest an faţă de anul trecut, deoarece în perioada ianuarie-martie 2013 numărul vizitatorilor străini în Grecia a crescut cu 4,6%, depăşind cifra de un milion, conform datelor Băncii Centrale a Greciei.

În aprilie, numărul turiştilor care au sosit în Grecia cu avionul a scăzut cu 9,2%, în schimb a crescut numărul vizitatorilor din Europa de Est. Din iunie, numărul vizitatorilor străini va creşte semnificativ, conform rezervărilor.

Analiştii consideră că Grecia a beneficiat de turbulenţele din Egipt, care au avut ca rezultat scăderea rezervărilor din statele europene către această ţară.

Reprezentând aproximativ 15% din Produsul Intern Brut şi o cincime din locurile de muncă, turismul este un sector cheie pentru Grecia. Aproximativ 15 milioane de turişti vizitează anual Grecia.

Te-ar mai putea interesa și
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Otokar, principalul exportator de sisteme militare terestre din Turcia și companie a grupului Koç, l-a numit pe Tamer Sircali în funcția de șef al diviziei sale militare (Head of Military......
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a ...
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ...
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...