Greenpeace anunţă un risc de scurgeri radioactive în cazul prăbuşirii structurii de protecţie a reactorului nr.4 de la Cernobîl

O prăbuşire necontrolată a învelişului ce izolează reactorul nr.4 avariat al centralei atomo-electrice de la Cernobîl (Ucraina) ar putea creşte riscul de emisii radioactive în mediul ambiant, a avertizat organizaţia neguvernamentală Greenpeace marţi, potrivit France Presse.
AGERPRES - mar, 14 apr. 2026, 14:27
Greenpeace anunţă un risc de scurgeri radioactive în cazul prăbuşirii structurii de protecţie a reactorului nr.4 de la Cernobîl

Vestigiile acestui reactor sunt acoperite de un sarcofag din oţel şi beton, construit în grabă după catastrofa din 1986, precum şi de un înveliş exterior modern, un aşa-numit nou scut de protecţie, scrie Agerpres.

În februarie 2025, această structură metalică instalată în 2016 – pentru acoperirea reactorului ce a explodat în aprilie 1986 – a fost perforată de o dronă rusească.

Ucraina a acuzat în repetate rânduri Rusia că a vizat acest sit încă de la începutul invaziei, în 2022, şi că l-a lovit în 2025, avariind structura care protejează vechiul sarcofag de la Cernobîl.

În pofida lucrărilor de reparaţii, funcţia noii structuri de izolare a reactorului avariat nu a putut fi „pe deplin restabilită”, avertizează Greenpeace într-un raport publicat marţi.

„Aceasta creşte riscul de scurgeri radioactive în mediul ambiant, în special în cazul unei prăbuşiri” a învelişului de protecţie intern, a avertizat organizaţia neguvernamentală.

„Ar fi catastrofal, întrucât în interiorul sarcofagului se află 4 tone de praf extrem de radioactiv, granule de combustibil şi cantităţi enorme de particule radioactive”, a declarat recent Shaun Burnie, specialist în domeniul nuclear în cadrul Greenpeace Ukraina.

„Deoarece noul scut de protecţie nu poate fi reparat în acest moment şi nu poate funcţiona aşa cum era prevăzut, există riscul de scurgeri radioactive”, susţine Burnie.

Este necesară o demontare a elementelor instabile ale învelişului intern pentru a evita o prăbuşire necontrolată a acestuia, avertizează Greenpeace.

Însă lucrările sunt temporizate din cauza războiului, căci „rachetele ruseşti sunt lansate în continuare deasupra Cernobîlului”, subliniază expertul citat.

„La 40 de ani după (catastrofa de la Cernobîl), Rusia continuă să ducă un adevărat război nuclear împotriva popoarelor Ucrainei şi Europei”, a afirmat el.

Directorul centralei, Serghi Tarakanov, a subliniat că situaţia este extrem de „periculoasă”.

„Dacă o rachetă cade, nu doar în interiorul structurii de protecţie, ci chiar la 200 de metri distanţă, aceasta va provoca un impact extern asemănător cu cel al unui cutremur”, trage un semnal de alarmă acesta.

„Şi ceea ce ne-a arătat accidentul din 1986, (…) este că particulele radioactive nu cunosc frontiere”, a amintit el.

Costurile restaurării structurii de deasupra sarcofagului vechi de la Cernobîl, avariată de o dronă rusă în 2025, se ridică „la aproximativ 500 de milioane de euro”, menţionase în martie ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...