Greenpeace România reclamă tăierea ilegală a 100 de hectare de pădure în munţii Cîndrel

Economica.net
28 06. 2017
padure_munte_copaci__6578765_91033100

Potrivit sursei citate, în acest an au fost contabilizate opt tăieri ilegale de pădure, de aproape 100 de hectare în total, pe Valea Sadului, în munţii Cîndrel. În urma constatărilor, au fost transmise sesizări către Romsilva – Direcţia Silvică Sibiu şi Garda Forestieră Braşov, instituţii care, în viziunea Greenpeace România, au dat un răspuns complet nesatisfăcător.

În acest context, organizaţia de mediu solicită intervenţia Ministerului Apelor şi Pădurilor pentru cercetarea situaţiei.

‘Toate aceste măsuri nu vor putea înlocui pădurea care a dispărut şi nu vor ajuta cu nimic vieţuitoarele din zonă care au avut de suferit de pe urma tăierilor rase sau bucăţile de pădure ciuntită rămasă pe munţi, pentru că ştim că pădurea este puternică şi sănătoasă cu cât este mai veche şi mai lipsită de intervenţia omului. Acesta este însă un semnal pentru toţi cei care nu respectă o lege menită să apere pădurea, pentru cei care fac lucrurile pe jumătate pentru că sunt convinşi că nu îi vede nimeni, nu îi prinde nimeni’, susţine Ionuţ Apostol, director de campanii Greenpeace România.

Conform activiştilor de mediu, un prim caz de tăieri ilegale de pădure a fost descoperit pe un versant cu panta de aproximativ 55 de grade, pe o suprafaţă mai mare de un hectar, într-o pădure de amestec. ‘Pe lângă faptul că versantul este foarte înclinat şi acum este şi mai predispus viiturilor şi alunecărilor de teren, este pusă în pericol şi albia râului, pentru că aceasta se poate bloca, în urma unor ploi abundente, cu resturile lăsate în urma tăierilor. În acest loc am găsit şi lemn abandonat, albia râului nu este protejată, iar panoul informativ lipsea, toate acestea constituind indiciile unei tăieri ilegale de arbori. Tăierile la ras nu sunt permise în păduri de amestec răşinoase-foioase şi nu pot depăşi trei hectare în pădurile de molid. După o tăiere la ras, regenerarea pădurii trebuie să aibă loc în termen de două sezoane de vegetaţie’, notează sursa citată.

‘În al doilea caz am semnalat o tăiere la ras pe o suprafaţă de 4,5 hectare, efectuată înainte de octombrie 2014, fără regenerare viabilă şi cu pericol de alunecare de teren. În cazul al treilea este vorba de o tăiere la ras pe o suprafaţă de peste 7 hectare, efectuată înainte de iulie 2012, cu regenerare pe mai puţin de o treime din suprafaţă. În al patrulea caz este o tăiere la ras pe o suprafaţă de 1,6 hectare, efectuată înainte de iulie 2012, cu regenerare pe mai puţin de treime din suprafaţă. Al cincilea caz este o tăiere la ras pe o suprafaţă de circa 1 hectar, prin alăturare cu o tăiere la ras în care nu a fost închisă starea de masiv, fără regenerare. Cu alte cuvinte, este încălcat Codul silvic, pentru că sunt interzise tăierile rase alăturate. Potrivit legii, este obligatoriu ca o suprafaţă tăiată la ras să fie regenerată înainte ca pădurea alăturată să primească acelaşi ‘tratament’. Al şaselea caz este o tăiere la ras pe o suprafaţă de 25 hectare, compusă prin alăturarea unor suprafeţe tăiate la ras fără regenerare. Regenerarea este instalată parţial în 2017. Altfel spus, s-a tăiat şi s-a tăiat din nou până când s-a ajuns la o ‘gaură’ de 25 de hectare. A şaptea sesizare este o tăiere la ras pe 2,5 hectare, efectuată în 2014, alăturată unei suprafeţe de 3,5 hectare tăiate la ras înainte, în care pădurea nu s-a regenerat. În ultimul caz descoperit de noi este vorba de tăieri la ras alăturate pe o suprafaţă cumulată de 50 de hectare (cât aproape patru stadioane de dimensiunea Arenei Naţionale), în care nu a fost închisă starea de masiv’, menţionează Greenpeace România.

Reprezentanţii organizaţiei de mediu susţin că Direcţia Silvică Sibiu şi Garda Forestieră Braşov au verificat sesizările şi au răspuns că aproape totul este în regulă, aplicând ‘nişte amenzi derizorii într-un singur caz’. Potrivit autorităţilor, au fost executate lucrări de împăduriri şi completări conform prevederilor amenajamentelor silvice şi a normelor tehnice în vigoare, în termenele legale; tăierile au fost autorizate cu respectarea prevederilor amenajamentului silvic; pentru tăierea la ras executată în locul unei tăieri de conservare (cazul 1) s-a aplicat o amendă contravenţională de 2.000 lei şi una de 4.000 lei.