„Greul de abia vine” – România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, ce mai avem de parcurs este mult mai dificil, spune Nazare
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/08/nazare-5789-e1787114957252-605x420.jpg)
Acesta a fost prezent la dezbaterea moţiunii simple intitulată „Bugetul statului la ora adevărului; Acelaşi ministru, două contabilităţi: una pentru români, alta pentru Bruxelles”, depusă împotriva sa de AUR, scrie Agerpres.
„Titlul moţiunii formulează o acuzaţie gravă, pentru că atinge un aspect pe care un ministru de Finanţe are datoria să îl apere înaintea oricărui altul: încrederea în cifrele statului. Voi răspunde, de această dată cu exemple şi date care să confirme că varianta prezentată de Guvernul României este cea corectă. Ceea ce moţiunea numeşte în fapt două metodologii sunt, de fapt, cele prevăzute de lege, cele pe care le foloseşte fiecare stat membru al Uniunii Europene. Prima metodologie este cea naţională, numită cash, care înregistrează bani în momentul în care intră efectiv în trezorerie sau ies din ea. Pe baza ei publicăm execuţia bugetară, pentru că statul plăteşte salarii, pensii, facturi cu bani pe care îi are în cont. A doua metodologie este cea ESA 2010, stabilită prin Regulamentul UE 549/2013, care înregistrează veniturile şi cheltuielile în momentul în care ia naştere obligaţia, indiferent de ziua în care se face plata. Pe ea se judecă procedura de deficit excesiv şi pe ea se compară între ele statele membre. Fiecare stat are, alături de raportarea europeană, propria execuţie bugetară naţională, iar diferenţele dintre ele sunt cunoscute şi explicate”, a afirmat ministrul.
Alexandru Nazare a subliniat că deficitul României a scăzut indiferent de metodologia prin care s-a calculat, neexistând „o cifră pentru români şi alta pentru Bruxelles”.
„Deficitul României scade, scade pe metodologia naţională şi scade pe metodologia europeană, scade în fiecare trimestru faţă de trimestrul corespunzător al anului trecut şi scade în fiecare an încheiat. Nu există o cifră pentru români şi alta pentru Bruxelles. Există o singură execuţie bugetară citită în două calendare şi amândouă aceste calendare arată aceeaşi direcţie. Avem un dialog constant cu Eurostat, iar acesta nu a ridicat obiecţii privind modul în care datele trec prin contabilitatea naţională în sistemul european. Toate aceste cifre sunt publice în limba română, ascunse bine pe site-ul Institutului Naţional de Statistică, pentru că cele mai importante adevăruri se ascund (…) exact pe site-ul instituţiilor care trebuie să le prezinte şi, bineînţeles, şi pe site-ul Ministerului de Finanţe. Cifra de 69 de miliarde de lei pe care o citează moţiunea provine chiar din aceste date. Dacă datele ar fi fost ascunse, iniţiatorii moţiunii nu ar fi avut de unde să ia această cifră. Aşa aud spunându-se că o factură neplătită nu înseamnă un deficit mai bun. Corect. Iar metodologia europeană este chiar garanţia că o factură neplătită nu poate fi scoasă din deficit. La final de an, cele două metodologii ajung foarte aproape una de cealaltă, pentru că, în definitiv, măsoară aceiaşi bani”, a explicat el.
Potrivit acestuia, în 2025, deficitul cash a fost de 7,65% din PIB, iar deficitul ESA, confirmat de Eurostat luna trecută, a fost de 7,8%, „o diferenţă de nici două zecimi de punct procentual”.
„Dar, mai important de atât pentru România, cele două arată cam aceeaşi direcţie: deficitul scade. În execuţia cash, după primele nouă luni ale acestui an, deficitul este de 3,81% din PIB, faţă de 5,31% în aceeaşi perioadă a anului trecut, deci aproximativ 24 de miliarde mai puţin. În metodologia europeană pe care o invocă moţiunea, deficitul primului semestru este de 3,4% din PIB, faţă de 3,6% din PIB în 2025 şi 3,7% în 2024, iar deficitul anual a coborât de la peste 9% din PIB în 2024 la 7,8% în 2025. Aceeaşi concluzie o trag şi cele trei mari agenţii de rating care calculează deficitul metodologiei europeană şi au acces la toate datele pe care le-am menţionat aici”, a precizat şeful de la Finanţe.
Nazare a atras atenţia că agenţiile de rating, deşi au menţinut în această vară România în categoria recomandată investiţilor, întrucât estimările lor pentru deficitul din 2026 se situează între 5,8% şi 6,2% din PIB, în jurul ţintei asumate, au păstrat perspectiva negativă, acest lucru însemnând că încrederea lor depinde de ceea ce vom face în lunile următoare.
„De fapt şi de drept, aceasta este miza reală a dezbaterii pe care o purtăm astăzi aici. Titlul moţiunii vorbeşte despre acelaşi ministru şi, este adevărat, am prezentat aceleaşi cifre calculate după aceleaşi reguli în două guverne, iar ele au fost confirmate consecvent de aceleaşi instituţii a căror credibilitate nu poate fi pusă la îndoială. Nu sunt două contabilităţi, sunt două calendare diferite şi trebuie să evităm să facem confuzii în privinţa acestui fapt. Statul român nu are două contabilităţi, are o singură execuţie bugetară şi două moduri de a o citi. Amândouă sunt publice, amândouă sunt cerute de lege, amândouă sunt europene”, a transmis acesta.
Demnitarul a arătat că cifra ESA nu este calculată de ministrul Finanţelor, ci de Institutul Naţional de Statistică, împreună cu Ministerul Finanţelor, cu Banca Naţională şi cu Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.
„Cum face acest lucru? După un inventar de surse şi metode, care este, la rândul lui, public în întregime pe site-ul Eurostat. O notifică de două ori pe an, înainte de 1 aprilie şi înainte de 1 octombrie, şi o publică trimestrial la 90 de zile după încheierea fiecărui trimestru, în conturile nefinanciare ale administraţiei publice, tabelul 25, pe care îl citează moţiunea, în acelaşi timp cu Eurostat, nu după Eurostat. România aplică această metodă din 2007, de când am intrat în Uniunea Europeană. O dată la doi ani, Eurostat face o vizită în România pentru analiza datelor, iar la ultima vizită care a avut loc chiar în această vară, în iunie 2026, nu a avut constatări. Deci, domnilor senatori iniţiatori, când spuneţi că românii nu au acces la cifra pe care o vede Bruxelles-ul, vă rog să verificaţi. Repet, cifra este pe site-ul INS, este pe site-ul Eurostat în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, pentru români şi pentru Bruxelles”, a spus el.
În plus, datele au fost prezentate public într-un comunicat al Ministerului Finanţelor, pe 22 aprilie, când Eurostat a validat deficitul ESA al României pe 2025 la 7,9% din PIB.
„Era cel mai mare din Uniunea Europeană. Nu am ascuns-o atunci când era cel mai mare din Europa şi când titlurile de presă erau exact acestea, nu aş avea de ce să o ascund acum. Paradoxal, aceste două cifre despre care discutăm se depărtează în cursul anului, pentru că vorbim de date trimestriale provizorii. Nu sunt definitive, atenţie! Sunt date trimestriale provizorii şi se apropie la sfârşitul anului, nu din voinţa ministrului, din construcţia metodologiilor. România este judecată pe date definitive anuale. Nu trebuie să comparăm date anuale cu date trimestriale. Trebuie să comparăm date anuale. Sunt, de fapt, aceiaşi bani în două momente. De fapt, aceasta este toată taina pe care o denunţă moţiunea”, a menţionat oficialul.
Alexandru Nazare a venit cu clarificări şi în privinţa diferenţei de 28 de miliarde de lei atribuită integral unor facturi neplătite.
„Mai mult de jumătate din această sumă nu provine de pe cheltuieli, ca atare nu pot fi facturi neplătite. Provine de pe venituri. Şi, dacă ne uităm la jumătatea care provine de pe cheltuieli, un singur miliard din 28 poate fi atribuit stocului de facturi neplătite, ca să elucidăm această cifră care, la rândul ei, este provizorie, pentru că vorbim de date provizorii trimestriale, vorbim de date provizorii semestriale, vorbim doar de date provizorii. Dar, împreună vom vedea datele finale pe 25 ianuarie, când publicăm execuţia cash finală pe 2026, şi în aprilie, când se face prima prima publicare pentru deficitul ESA, aşa că nu suntem departe de acele zile”, a susţinut el.
Şeful de la Finanţe a adăugat că România se află doar la jumătatea drumului de consolidare fiscală, în condiţiile în care mai sunt câteva săptămâni până la finalul anului, iar populaţia nu mai suportă noi măsuri de ajustare.
„Problema esenţială despre care ar trebui să discutăm este cum ajungem împreună acolo, pentru că mai sunt câteva săptămâni extrem de importante din acest an şi noi, de fapt şi de drept, nu ne aflăm decât la jumătatea drumului de consolidare spre 3%, dinspre 9% spre 3%, şi această jumătate pe care o mai avem de parcurs este mult mai greu de parcurs, pentru că toleranţa populaţiei este din ce în ce mai mică faţă de noi măsuri de ajustare. Ca atare, ceea ce urmează de acum încolo e mai greu decât ceea ce am parcurs până acum”, le-a transmis el senatorilor.
Senatul a dezbătut miercuri moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, intitulată „Bugetul statului la ora adevărului. Acelaşi ministru, două contabilităţi: una pentru români, alta pentru Bruxelles”. AUR acuză prezentarea selectivă a situaţiei finanţelor publice şi cere publicarea periodică a estimărilor deficitului bugetar calculate potrivit metodologiei europene ESA, alături de datele privind deficitul în numerar.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, a fost respinsă, miercuri, de plenul Senatului. S-au înregistrat 21 de voturi pentru, 46 împotrivă şi 13 abţineri.