Grevă a controlorilor de trafic aerian în Portugalia. Numeroase zboruri au fost anulate

Mai multe zboruri au fost anulate şi altele întârziate joi dimineaţă în Portugalia, din cauza unei greve parţiale a controlorilor aerieni care protestează împotriva unei restructurări a serviciilor lor, potrivit Aeroportului din Portugalia /ANA/, citat de AFP. Compania portugheză TAP a anulat circa zece zboruri în Europa.
Economica.net - J, 12 apr. 2012, 10:59
Grevă a controlorilor de trafic aerian în Portugalia. Numeroase zboruri au fost anulate

Comisia angajaţilor NAV Portugalia, organism însărcinat cu gestionarea spaţiului aerian, a depus un preaviz de grevă de două ore, între 06:00 şi 08:00 GMT joi şi vineri. Această grevă urmează să fie repetată la 19, 20 şi 26 aprilie.

‘Participarea la grevă a fost de 100% în toate cele nouă aeroporturi din ţară şi cele două centre de control aerian de la Lisabona şi Santa Maria’, a precizat Carlos Felizardo, coordonator al Comisiei angajaţilor. Cu toate acestea, potrivit lui, majoritatea companiilor aeriene au putut să îşi reprogrameze toate zborurile, limitând astfel impactul acestei mişcări sociale asupra traficului aerian.

‘Această grevă este scurtă pentru că nu ne dorim să provocăm perturbări serioase’, a explicat Carlos Felizardo.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...