Grevă de 24 de ore a piloţilor de la Lufthansa, începând din noaptea de marţi spre miercuri

Economica.net
21 11. 2016
lufthansa_69425000

Greva se va întinde pe 24 de ore, începând de la miezul nopţii de marţi spre miercuri, şi va afecta atât zborurile pe distanţe scurte, cât şi cursele pe distanţe lungi, se arată într-un comunicat al sindicatului Vereinigung Cockpit (VC).

Piloţii de la Lufthansa au decis să intre în grevă în urma eşecului negocierilor cu managementul pentru un nou contract colectiv de muncă pentru cei 5.400 de piloţi şi copiloţi.

Sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) solicită o majorare salarială medie de 3,7% pe an, în timp ce echipa managerială oferă o majorare de 2,5%, care, în opinia sindicatului, este egală cu o îngheţare a salariului.

Aceasta este a 14-a grevă organizată de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) de la începutul disputei cu managementul, în luna aprilie 2014.

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian european, s-a confruntat în ultimii ani cu greve repetate din partea piloţilor şi personalului de bord în încercarea de a introduce noi măsuri de reducere a costurilor pentru a putea face faţă competiţiei crescute venite din partea noilor companii aeriene din Orientul Mijlociu, dar şi din partea companiilor low cost.