(VIDEO) Greva din Sănătate nu se oprește. Iulian Pope (Sanitas), după negocieri: ”Puţine concluzii bune, foarte multe lucruri rămân în continuare în analiză”

28 07. 2026
Greva Sanitas

”Puţine concluzii bune, foarte multe lucruri rămân în continuare în analiză. În opinia noastră, în continuare sunt destule ipoteze care duc la pierderi de venituri pentru colegii noştri. Şi destul de mulţi care vor fi pe acele sume tranzitorii. Asta e concluzia discuţiilor de astăzi. A fost doar o parte tehnică, n-a participat domnul ministru al Sănătăţii, ceea ce înseamnă că nu s-au luat decizii. Am înţeles şi cum susţine Ministerul Sănătăţii parte dintre propunerile noastre, pentru că aşa a fost discuţia ieri, dar în momentul acesta nu există nicio garanţie că aceste lucruri vor putea fi rezolvate”, a declarat Pope la ieşirea de la Ministerul Sănătăţii.

Întrebat dacă greva din sănătate va continua şi miercuri, el a răspuns: ”În principiu, da, din păcate”.

Potrivit acestuia, ”cartea” este acum la partidele politice. ”Ştim toţi că acest Guvern nu poate lua decizii (…) şi facem încă un apel la clasa politică, să avem un Guvern cu puteri depline, cu care să putem negocia şi cu care să putem rezolva problemele din sistem”, a transmis Pope.

Federaţia Sanitas a declanşat, marţi, grevă generală în spitale, în semn de protest faţă de proiectul legii salarizării.

Potrivit reprezentanţilor federaţiei, pe parcursul protestului vor fi asigurate urgenţele şi cazurile complexe.

Sursa foto: Facebook.com/FederatiaSanitasRomania