Grevă generală la fabrica de cablaje Lisa Draxlmaier din Piteşti

Aproximativ 2.400 de angajaţi ai companiei producătoare de componente auto Lisa Draxlmaier din Piteşti au intrat, marţi, în grevă generală pe termen nedeterminat, nemulţumiţi că patronatul nu a răspuns favorabil solicitărilor care vizau majorări salariale, transmite corespondentul MEDIAFAX..
Economica.net - mar, 25 sept. 2012, 06:19
Grevă generală la fabrica de cablaje Lisa Draxlmaier din Piteşti

Greva generală a fost declanşată de Sindicatul liber al lucrătorilor de cablaje, majoritar la „Lisa Draxlmaier”, iar protestul are loc în interiorul fabricii. Salariaţii din schimbul al treilea nu au mai plecat acasă, iar cei din primul schimb au intrat în fabrică, dar nu au început lucrul.

„Este grevă generală pe perioadă nedeterminată. Nu am primit răspuns pozitiv la solicitările noastre şi în aceste condiţii am intrat în grevă. Contractul de muncă a expirat din 7 iulie, iar negocierile nu au ajuns la un acord final. Cerem o creştere salarială de 100 de lei şi o primă de vacanţă în valoare de 50 la sută din salariul mediu brut. Salariaţii nu mai sunt protejaţi nici de vechiul contract colectiv de muncă, expirat din luna iulie”, a declarat, marţi, Narcis Dinel, secratarul Sindicatului liber al lucrătorilor de cablaje.

De asemenea, sindicaliştii au cerut acordarea a zece salarii compensatorii pentru angajaţii disponibilizaţi, dar administraţia a menţinut oferta din vechiul contract, respectiv ca salariaţii disponibilizaţi să beneficieze între unul şi şase salarii compensatorii, în funcţie de vechime.

„Din 7 iulie, atunci când a expirat contractul colectiv de muncă, se încearcă renegocierea acestuia Patronatul de la firma cu capital german nu a făcut public niciun punct de vedere cu privire la protestul salariaţilor, dar ne-a ameninţat cu relocarea producţiei în alt oraş din România sau în străinătate. Azi am oprit lucrul, pe perioadă nedeterminată”, a afirmat un protestatar.

Producătorul german de componente auto Dräxlmaier deţine cinci unităţi în România, la Satu Mare, Timişoara, Piteşti, Codlea şi Hunedoara. Fabrica de la Piteşti este specializată în producţia de sisteme electrice.

Grupul german are în total 45 unităţi de producţie în lume, dintre care 30 în Europa, 5 în Africa, 3 în Asia şi alte 7 în America Centrală şi de Nord.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...