Grevă japoneză la ANAF, Ministerul Finanţelor şi Vamă

27 12. 2023
anaf 768594058678593

La acest protest, care se va manifesta prin purtarea unei banderole de culoare albă, vor participa membrii organizaţiei din cadrul aparatului central al Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Trezoreriilor din Bucureşti şi ai Autorităţii Vamale Române, scrie Agerpres.

„Salariaţii din cadrul acestor instituţii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că Guvernul României are de gând să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5 la sută de anul viitor. Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 115, adoptată acum o săptămână, personalului plătit din fonduri publice i se va mări cuantumul brut al salariilor de bază cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023. Astăzi (joi, 21 decembrie – n. r.), însă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, domnul Mihai Constantin, a declarat că săptămâna viitoare va fi adoptat un nou act normativ prin care, anul viitor, de această majorare de 5% nu va beneficia şi personalul din sistemul fiscal pe motiv că ‘au beneficiat deja în acest an de majorări salariale”, susţin reprezentanţii sindicatului Meridian.

Aceştia au menţionat că decizia de a elimina această categorie profesională de la majorarea salarială acordată celorlalţi bugetari se încadrează în politica de discriminare promovată de statul român în anii trecuţi.