Grevă la Air France: Piloţii au planificat să intre în grevă zilnic în luna mai

Piloţii companiei aeriene franco-olandeze Air France-KLM au planificat să intre în grevă zilnic timp de mai multe ore în luna mai pentru a protesta împotriva a ceea ce spun ei că sunt limitele privind dreptul lor la grevă, informează Reuters.
Economica.net - mie, 30 apr. 2014, 09:13
Grevă la Air France: Piloţii au planificat să intre în grevă zilnic în luna mai

Air France a declarat că grevele vor perturba programul său şi legăturile de zbor pe aeroportul parizian Charles de Gaulle şi de aceea intenţionează să anuleze cele mai multe zboruri ameninţate de această acţiune.

Principalul sindicat al piloţilor de la Air France, SNPL, a anunţat că intenţionează să intre în grevă zilnic între 5.45 /3.45 GMT/ şi 7.45, şi 12.45 şi 15.45, între 3 şi 30 mai. Sindicatul vrea anularea unei legi ce îl obligă să anunţe cu 48
de ore înainte o grevă.

Preşedinte şi CEO al Air France-KLM Alexandre de Juniac a declarat reporterilor că greva ar putea reduce veniturile la câteva zeci de milioane de euro pe zi. ‘Este un act de lipsă de respect faţă de pasageri şi personal’, a spus el.
Ministerul francez al Transporturilor a precizat că notificarea obligatorie nu încalcă dreptul la grevă, dar permite companiilor să avertizeze pasagerii despre posibile întârzieri ale zborului lor.

Te-ar mai putea interesa și
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% dintre băncile centrale se așteaptă ca ponderea aurului în rezervele......
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe unități de îmbuteliere ape minerale de la nivelul grupului, din punct de vedere operațional
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe ...
Poiana Negrii este una dintre cele trei fabrici Coca-Cola HBC România. La nivelul grupului Coca-Cola HBC, care operează ...
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega Ploieşti
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega ...
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele ...
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Preşedintele american Donald Trump nu s-a arătat dispus să pună mai multă presiune asupra Rusiei din cauza războiului ...