Greva transportatorilor – Retaileri: Probleme la produsele proaspete, dacă protestele continuă

Protestul transportatorilor, care şi-au sistat începând de luni dimineaţă activitatea, a provocat deja o stare de îngrijorare în rândul lanţurilor de magazine, care se tem că în curând vor rămâne fără produsele necesare în depozit.
Economica.net - lun, 09 dec. 2013, 10:53
Greva transportatorilor - Retaileri: Probleme la produsele proaspete, dacă protestele continuă

‘În acest moment ne ocupăm cu partea logistică. Concret, încercăm să-i coordonăm pe transportatori, deoarece magazinele şi ambasadele au început să sune să întrebe de ce nu mai ajung TIR-urile cu marfă. Noi facem de fapt legătura între transportatori şi reprezentanţii lanţurilor de magazine şi ai ambasadelor’, a declarat Lorina Neagu, coordonatorul Biroului de presă al Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR) – organizatorul acţiunii de protest.

În context, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu efectele pe care le-ar putea avea recenta grevă a transportatorilor, printr-un comunicat remis luni AGERPRES.

‘În prezent, reţelele de magazine membre ale AMRCR au stocurile asigurate, însă dacă greva va dura mai mult de două zile putem anticipa că vor apărea probleme în primul rând la produsele proaspete – legume, fructe, lapte, carne şi peşte, însă ulterior şi stocurile celorlalte mărfuri vor avea de suferit’, a declarat Delia Nica, director executiv al AMRCR.

Asociaţia este îngrijorată, totodată, de mărirea accizelor la carburanţi, unul dintre subiectele principale pentru care transportatorii au recurs la grevă.

‘Sperăm ca părţile implicate să identifice cât mai curând o soluţie pentru această problemă. Dorim să îi asigurăm pe clienţii noştri că vom depune toate eforturile pentru ca eventualele efecte negative să fie resimţite cât mai puţin de către aceştia’, se mai spune în comunicat.

Acţiunea de protest a transportatorilor a perturbat traficul rutier în jurul principalelor oraşe din ţară, în unele cazuri fiind vorba de blocarea totală a circulaţiei rutiere pentru un anumit interval de timp, cum este de exemplu, cazul Sibiului.

Potrivit poliţiei locale, aproximativ 120 de TIR-uri staţionate au blocat luni dimineaţă, timp de o oră, traficul rutier pe centura ocolitoare a municipiului Sibiu, parte din Autostrada A1, în zona localităţii Cristian (judeţul Sibiu).

De asemenea, zeci de TIR-uri sunt în continuare trase pe dreapta, pe şoseaua de centură a Timişoarei, la ieşirea spre Lugoj, fără să blocheze circulaţia, şoferii participând la greva declanşată luni de transportatori.

În cazul municipiului Satu Mare, aproximativ 150 de TIR-uri au fost oprite, luni dimineaţă, la intrarea în vama Petea şi la ieşirea din oraş, transportatorii protestând faţă de noua taxă pe combustibil anunţată de Guvern.

Potrivit lui Augustin Hagiu, preşedintele CNR, peste 86.000 de camioane ar putea rămâne pe loc, începând de luni, în urma deciziei transportatorilor de a-şi opri activitatea pe termen nelimitat, nemulţumiţi de atitudinea recentă a ministerului de resort.

‘Ministerul Transportatorilor nu şi-a respectat, în ultima perioadă, angajamentele în ceea ce priveşte îmbunătăţirea contextului legislativ în care transportatorii îşi desfăşoară activitatea. Tocmai de aceea, noi sperăm că începând de luni, 9 noiembrie, peste 86.000 de camioane vor rămâne pe loc la nivelul întregii ţări, acţiunea urmând să continue pe termen nelimitat’, a afirmat Augustin Hagiu.

Transportatorii rutieri de mărfuri reclamă, totodată, măsura anunţată de Guvern, de scumpire a carburanţilor, o dată prin creşterea accizei, dar şi prin noua taxă de 7 eurocenţi + TVA, introdusă în preţul carburanţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...