Grindeanu anunță că până la sfârșitul anului trenurile vor putea circula cu viteza de 160 kilometri la oră pe segmentul dintre Curtici și Sighișoara

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, că până la sfârşitul acestui an se va putea circula cu trenul între Curtici şi Sighişoara cu viteza de 160 kilometri la oră.
AGERPRES - mie, 05 iun. 2024, 19:50
Grindeanu anunță că până la sfârșitul anului trenurile vor putea circula cu viteza de 160 kilometri la oră pe segmentul dintre Curtici și Sighișoara

„Până la sfârşitul acestui an, de la Curtici până la Sighişoara se va circula pe o linie reabilitată, modernizată complet, care va permite viteza de 160 kilometri la oră”, a afirmat ministrul Transporturilor, în cadrul unei vizite în judeţul Alba, relatează Agerpres.

În ceea ce priveşte tronsonul dintre Sighişoara şi Braşov, Sorin Grindeanu a evitat să avanseze un termen privind finalizarea, arătând că acolo lucrările sunt în întârziere.

„Acolo au început acele săpături la cele două tunele între Caţa şi Apaţa. Au fost aduse cele două TBM-uri, acele maşinării mari care sfredelesc munţii. Mai trebuie să vină încă două. Acolo sunt în întârziere domnii de la acea companie. (…). Am fost în urmă cu vreo cinci luni, o să merg şi în perioada următoare. Nu aş vrea să dau un termen, pentru că am evitat tot timpul când cei cu care am discutat nu au fost serioşi. O spun deschis, acel proiect are în acest moment un constructor care nu e serios şi să îmi iau eu angajamente în faţa oamenilor fără să am în spate un constructor serios, am evitat”, a spus ministrul Grindeanu.

În vara anului trecut, Sorin Grindeanu a solicitat conducerii CFR Infrastructură să ia toate măsurile necesare pentru ca lucrările de reabilitare pe linia de cale ferată Apaţa-Caţa să se finalizeze la sfârşitul anului 2024, după ce a constatat un progres lent pe acest şantier.

„Progres extrem de slab pe şantierul liniei de cale ferată Apaţa-Caţa (28,2 km), parte a Coridorului feroviar Rin- Dunăre. Contractul, semnat în anul 2020, a ajuns la doar 17,5% progres fizic şi în continuare se prefigurează întârzieri. Am solicitat conducerii CFR Infrastructură să ia toate măsurile necesare pentru ca lucrările de reabilitare să se finalizeze la sfârşitul anului viitor (2024). În cazul în care situaţia nu se îmbunătăţeşte, mă aştept să fie aplicate sancţiuni contractuale dure”, a scris ministrul Transporturilor în august 2023, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Sorin Grindeanu a vizitat miercuri, în judeţul Alba, noul terminal multimodal de la Aiud, o investiţie de 21 milioane de euro, inaugurat la mijlocul lunii mai de compania emirateză Dubai Port World (DP World). Potrivit investitorilor, terminalul de lângă Aiud va conecta mult mai uşor producătorii şi exportatorii din zona Transilvaniei de Marea Neagră, Marea Nordului şi Marea Adriatică, precum şi de restul Europei continentale, prin transport de cale ferată.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...