Grindeanu: Conţinutul legii privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare este important, nu modalitatea de adoptare

Economica.net
25 05. 2017
sorin_grindeanu1_52505700

‘Daţi-mi voie să vă readuc aminte modalitatea sau modul în care Legea salarizării a ajuns în Parlament. După cum ştiţi foarte bine, şi ştie şi domnul preşedinte Tăriceanu, decizia politică de a merge pe această cale a fost luată în urmă cu o lună şi ceva, o lună şi jumătate la Comitetul Executiv al PSD-ului de la Sinaia şi, de asemenea, urmare a unei şedinţe ALDE. Asta ca să clarificăm prima parte, cea legată de Legea salarizării. De ce? Pentru a reduce termenele (…) – şi vă rog să vă uitaţi la asta – a fost motivaţia prin care s-a mers pe această cale, cea a unei iniţiative legislative asumată de Coaliţie, adică de toţi parlamentarii PSD şi ALDE şi nu numai. Referitor la Fond, proiectul este finalizat, titular de filă a fost Ministerul Economiei, domnul ministru Tudose, trebuie să avem o decizie politică de acelaşi tip. Nu avem niciun fel de problemă să apucăm pe o cale sau alta şi nu e vorba de a nu-ţi asuma o lege’, a declarat Sorin Grindeanu.

Premierul a adăugat că Guvernul va da, ca şi la proiectul Legii salarizării, un aviz pozitiv, pentru că la aceste proiecte au lucrat oameni din ministere sau Executiv.

Întrebat sub ce formă vrea ca fondul să fie înfiinţat, Grindeanu a spus: ‘Ceea ce mă interesează mai mult este conţinutul, modalitatea prin care ajungem acolo e mai puţin importantă’.

‘Conţinutul care formează cadrul prin care se va înfiinţa acest fond suveran e mai important decât modalitatea. Repet, e o decizie politică. Aşa cum am luat decizia, şi vă rog să vă aduceţi aminte, cu toţii, calea pe care am apucat când am vorbit de Legea salarizării, în acelaşi mod, în dialog cu liderii Coaliţiei, în Coaliţie vom lua decizia pe care din căi vom merge, nu există niciun fel de problemă’, a mai declarat Grindeanu.

Premierul a făcut declaraţia la finalul unei întâlniri de lucru la Ministerul Transporturilor, întrebat despre ce se doreşte în privinţa Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, având în vedere afirmaţiile preşedintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit cărora şi legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare s-ar dori asumată de către Parlament, la fel ca şi Legea salarizării, şi nu de către Guvern.