Grindeanu, despre retragerea unei părţi a trupelor americane din România: Nu este un moment uşor

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, cu privire la retragerea unei părţi a trupelor americane din România, că nu este un moment uşor pentru ţara noastră, iar "cei care încearcă să-l prezinte altcumva greşesc".
AGERPRES - J, 30 oct. 2025, 14:33
Grindeanu, despre retragerea unei părţi a trupelor americane din România: Nu este un moment uşor

„Nu-i un moment uşor pentru România, cei care încearcă să-l prezinte altcumva greşesc. Dacă vrem să îndreptăm anumite lucruri, în primul rând trebuie să fim corecţi. Nu este un moment uşor pentru România. Dacă ne uităm comparativ cu alte ţări din flancul estic, de exemplu Polonia, vedem că acolo prezenţa militară americană creşte faţă de noi, asta spune ceva. Abordările probabil ale guvernelor au fost diferite. Să ştiţi că nu ştiu foarte multe, pentru că de 48 de ore sau de când s-a aflat, de 72 de ore chiar, unii înţeleg că au aflat de la începutul săptămânii, eu n-am aflat, eu am aflat odată cu toată lumea, dacă pot să spun aşa se aude doar o linişte, e linişte, nu văd să spună nimic ministrul de Externe. Nu e doar linişte, a spus ceva ieri ministrul Apărării, dar n-am prea înţeles foarte multe. Primul ministru nu spune nimic şi de aceea am considerat necesar ca în principalul for democratic al României să vină să explice primul ministru, ministrul de Externe şi ministrul Apărării în ce situaţie suntem la zi şi care e strategia pentru a întări securitatea României”, a precizat Grindeanu într-o conferinţă de presă la Târgu Jiu.

El a adăugat că românii trebuie să ştie care sunt planurile pentru întărirea securităţii României.

„Suntem totuşi o ţară la graniţa unui conflict, suntem o ţară care are cea mai lungă graniţă cu Ucraina dintre ţările membre ale UE şi pe mine şi pe noi şi pe români ne interesează care sunt planurile, acestea nu pot să fie ascunse, noi trebuie să vedem ce avem de făcut şi poate ce au făcut alţii mai bine ca să-şi întărească securitatea, nu s-o duci într-o zonă mai slabă decât înainte. Nu îmi doresc decât ca politicile pe care le are Guvernul României să ducă la această întărire, deocamdată e linişte, nu se aude altceva, n-am ce să spun mai mult”, a menţionat Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă în acest context se impunea remanierea unor miniştri, Grindeanu a răspuns: „Nu sunt eu în măsură, haideţi să vedem ce vor spune în Parlament, să vedem radiografia şi primul ministru face remanieri într-un guvern, nu contează că e de-o culoare sau alta, e atributul primului ministru, dar e clar că în acest moment trebuie explicaţii a fi date şi trebuie ca românii să ştie în ce situaţie suntem şi care sunt planurile de viitor din acest punct de vedere”.

Totodată, chestionat dacă intenţionează să îi ceară demisia premierului Ilie Bolojan în contextul măsurilor de austeritate impuse de Guvern şi al retragerii unei părţi a trupelor americane din România, dar şi cu privire la declaraţiile preşedintelui Nicuşor Dan, care a spus că l-ar desemna premier, Sorin Grindeanu a răspuns: „Eu nu concurez cu Ilie Bolojan, dar în schimb concurez cu ideea de a pune oamenii mai prejos decât rezultatele. România sau un stat modern poate să le facă pe amândouă, să facă şi politici publice pentru oameni şi să aibă şi rezultate. Nu poţi să ai eficienţă fără empatie atunci când guvernezi, fiindcă e o guvernare rece, n-are cui se adresa. Nici empatie fără eficienţă nu se poate, fiindcă ar fi o guvernare inutilă, ineficientă, dar România poate să le facă pe amândouă, da, cu acest lucru concurez, cu această modalitate de a guverna, da, cu asta concurez, nu cu Ilie Bolojan, eu n-am niciun fel de concurenţă cu Ilie Bolojan”.

Sorin Grindeanu a participat joi, la Târgu Jiu, la conferinţa extraordinară judeţeană a PSD Gorj.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul olandez de magazine ieftine Action intră în cinci oraşe și face anagajări. Ce salarii oferă
Lanțul olandez de magazine ieftine Action intră în cinci oraşe și face anagajări. Ce salarii oferă
Retailerul olandez de produse nealimentare Action care are mereu "1.500 de produse sub 5 lei" intră în Zărneşti, în Odorheiu Secuiesc, Suceava, Sighetu Marmaţiei, Târgovişte. Iată grilele......
Semne bune de la producătorii români de mâncare. Fox a avut o rată a profitului record în 2025
Semne bune de la producătorii români de mâncare. Fox a avut o rată a profitului record în 2025
Fox Com Serv, compania familiei de antreprenori Vulpe care înglobează producția, distribuţia şi vânzarea de mezeluri ...
OPEC+ creşte producţia de petrol, dar avertizează asupra costului şi duratei reconstrucţiei infrastructurilor distruse de război
OPEC+ creşte producţia de petrol, dar avertizează asupra costului şi duratei reconstrucţiei infrastructurilor distruse ...
Arabia Saudită, Rusia şi alţi şase membri ai OPEC+ au decis duminică să crească din nou cotele de producţie de petrol, ...
Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Statele Unite le-au trimis arme protestatarilor în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale care au avut loc în Iran ...