Grindeanu: Dezbaterea în Parlament va da forţa necesară proiectului legii salarizării unitare

Economica.net
21 04. 2017
sorin_grindeanu_36895200

‘În perioada următoare, va intra în Parlament acest proiect. E foarte bine că se discută în Parlament, e foarte bine că vom avea, sper, din partea celor de bună-credinţă amendamente constructive, pe care putem să le preluăm în cadrul legii. Suntem deschişi la acest lucru. (…) E calea cea mai corectă’, a declarat Grindeanu, la o întâlnire de lucru cu autorităţile locale la Consiliul Judeţean Brăila.

Potrivit şefului Executivului, Parlamentul este ‘cel care trebuie să facă legi’.

‘Nu să venim noi, de la Guvern, să facem legi pentru Parlament. (…) Dezbaterea în Parlament e cea mai potrivită pentru această lege şi (…) dă forţa necesară, (…) având în spate întreaga coaliţie şi nu numai, ca acest proiect extrem de important pentru noi să aibă o legitimate cât mai largă, fiind iniţiatori toţi parlamentarii, dincolo de cei din coaliţie şi alţii care doresc să susţină această lege’, a afirmat Grindeanu.