Grindeanu îi răspunde Oanei Gheorghiu, după ce vicepremierul a prezentat un document semnat de el prin care aviza listarea companiilor de stat. „Memorandumul a fost inițiat de un liberal”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacţionat la publicarea unui memorandum de către vicepremierul interimar Oana Gheorghiu pe tema listării la bursă a unor companii de stat, în care apare semnătura lui, şi spune că nu a fost iniţiat de el, ci de liberalul Mihnea Claudiu Drumea, fost secretar general al Guvernului, şi că nu este vorba de toate companiile menţionate, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 06 mai 2026, 21:45
Grindeanu îi răspunde Oanei Gheorghiu, după ce vicepremierul a prezentat un document semnat de el prin care aviza listarea companiilor de stat.

„Am citit cu atenţie postarea doamnei Oana Gheorghiu. Înţeleg indignarea, mai ales când nu citeşti prima pagină din document. Dacă ar fi citit-o, ar fi observat că memorandumul a fost iniţiat de Mihnea Claudiu Drumea, colegul de partid al domnului Ilie Bolojan. Dacă tot a făcut efortul să îl publice, să îl şi citim împreună. Până la capăt, nu doar până unde convine. Doamna Gheorghiu confundă ‘propunere’ cu ‘aprobare’. Memorandumul conţine trei liste distincte, nu una singură. Lista propunerilor brute primite de la Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, Bursa de Valori Bucureşti şi Fondul Proprietatea (paginile 5-6). De aici a copiat doamna Gheorghiu lista ei roşie. Lista intermediară rezultată după şedinţele de lucru – 6 companii (pagina 6). Lista finală propusă Guvernului spre aprobare (pagina 9, ‘Concluzii’) – trei companii: CNCIR, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime, Societatea Carpatica Feroviar România”, transmite Grindeanu, miercuri, pe Facebook.

El adăugă că TAROM, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Aeroportul Timişoara, CEC Bank, Poşta Română, Loteria, ROMGAZ, ELCEN, CNAIR, Salrom, Eximbank nu sunt în lista finală, ci sunt propuneri respinse.

„Doamna Gheorghiu le prezintă ca propuneri aprobate. Asta nu este o interpretare diferită a faptelor. Este o inversare a lor! Nu am avizat ‘vânzarea’ niciunei companii. Ce am avizat, ca ministru al Transporturilor, este un memorandum tehnic care: analizează cadrul legal aplicabil unei eventuale listări, enumeră propunerile primite de la diverse instituţii, filtrează acele propuneri şi propune Guvernului o listă scurtă de trei companii. Avizul meu priveşte documentul în ansamblu, inclusiv concluziile lui, adică inclusiv excluderea TAROM, CNAB şi a celorlalte companii pe care doamna Gheorghiu le prezintă ca fiind ‘avizate de mine’. A spune că am avizat listarea TAROM pe baza unui document care explică de ce TAROM nu este propusă pentru listare este, ca să fiu blând, un exerciţiu de imaginaţie”, menţionează preşedintele PSD.

Acesta afirmă că memorandumul este mai prudent decât îl prezintă Oana Gheorghiu.

„Pentru cei care chiar îl citesc, nu doar îl folosesc ca recuzită: Complexul Energetic Oltenia (pagina 8): listarea ‘se poate lua în considerare după implementarea Planului de restructurare’. Adică nu acum. TAROM (pagina 7): ‘nu au fost impuse statului român obligaţii cu privire la privatizarea companiei’ prin decizia Comisiei Europene. Adică nu este obligatorie. CNCIR şi Complexul Energetic Oltenia: se cere expres avizul CSAT şi Hotărâre de Guvern separată – pentru că sunt societăţi de interes strategic naţional, cu protecţii suplimentare prevăzute de lege. Documentul nu este un manifest de privatizare. Este un exerciţiu de prudenţă administrativă, cu filtre succesive şi salvgardări legale”, precizează el.

Preşedintele PSD susţine că ţinta 443 nu este o invenţie a sa, este o obligaţie asumată de România.

„Jalonul 443 din PNRR – ‘cel puţin 3 companii de stat listate / de tip lease / restructurate în domeniul energiei şi al transporturilor’ este: asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, negociat cu Comisia Europeană, recomandare a Comitetului de Guvernanţă Corporativă al OCDE (pagina 9 a memorandumului), condiţie pentru aderarea României la OCDE în 2026. Eu nu am inventat această ţintă. Eu, ca ministru, am avizat un document tehnic care propune modul cel mai prudent de a o îndeplini – cu trei companii, nu cu douăzeci! A susţine că ‘Grindeanu voia să vândă ţara’ pentru că am avizat implementarea unei obligaţii PNRR este o acuzaţie care, dacă ar fi adevărată, ar trebui adresată guvernelor care au negociat şi semnat PNRR, nu unui ministru care îl execută. ‘Listare la bursă’ nu înseamnă ‘vânzarea companiei’. Memorandumul descrie clar mecanismele avute în vedere: majorare de capital social prin aport privat – statul rămâne acţionar majoritar, pachete minoritare (de exemplu, 20% la Carpatica Feroviar), în cazul Fondului Proprietatea – vânzarea participaţiilor deja deţinute de Fond, nu de stat direct”, declară acesta.

Sorin Grindeanu încheie spunând că „o problemă cronologică” pe care Oana Gheorghiu pare să o fi ratat, dar care este cea mai importantă – memorandumul a fost iniţiat de către Mihnea Claudiu Drumea de la PNL.

„În concluzie: iei un document real, îl scoţi din context, citezi lista pe care o respinge ca şi cum ar fi lista pe care o aprobă, ignori concluziile, ignori cronologia, adaugi steaguri roşii în Facebook şi aştepţi reacţiile”, conchide acesta.

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a făcut public, miercuri, un document în care arată că liderul PSD, Sorin Grindeanu, în calitate de ministru al Transporturilor, a avizat anul trecut listarea la bursă a unor companii de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Romprest spune că Primăria Sectorului 1 denaturează adevărul judiciar și că instanța nu a stabilit încetarea pe 30 iunie a contractului dintre cele două părți
Romprest spune că Primăria Sectorului 1 denaturează adevărul judiciar și că instanța nu a stabilit încetarea pe 30 ...
Primăria Sectorului 1 denaturează adevărul judiciar, instanţa nu a stabilit finalul contractului cu Romprest pe 30 iunie, iar afirmaţia autorităţii locale conform căreia "Romprest pierde în......
PPC raportează un profit net ajutat dublu pentru primele trei luni din 2026
PPC raportează un profit net ajutat dublu pentru primele trei luni din 2026
Grupul grec Public Power Corporation (PPC) și-a prezentat astăzi rezultatele financiare obținute în primele trei luni ...
Guvernul a semnat contractul pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj. Bolojan: Un moment important pentru sistemul de sănătate din regiunea de nord-vest şi pentru România
Guvernul a semnat contractul pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj. Bolojan: Un moment important pentru ...
Semnarea contractului pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj marchează un moment important pentru sistemul ...
VIDEO Autostrada Sibiu – Pitești: Azi a fost străpunsă și a doua galerie a tunelului Robești
VIDEO Autostrada Sibiu – Pitești: Azi a fost străpunsă și a doua galerie a tunelului Robești
A fost străpunsă astăzi și a doua galerie a tunelului Robești de pe Autostrada Sibiu - Pitești (A1), informează marți ...