Grindeanu: Nu s-a negociat încă nimic cu PNL pentru Primăria Capitalei

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că social-democraţii nu au negociat încă nimic cu liberalii în privinţa candidatului pentru Primăria Capitalei şi că nu ştie despre vreo discuţie cu privire la devansarea alegerilor prezidenţiale pentru luna septembrie.
AGERPRES - mie, 21 feb. 2024, 15:40
Grindeanu: Nu s-a negociat încă nimic cu PNL pentru Primăria Capitalei

Grindeanu a fost întrebat la Palatul Parlamentului dacă o eventuală devansare a alegerilor prezidenţiale pentru luna septembrie i-ar servi lui Klaus Iohannis şi funcţiei pe care o vizează acesta, scrie Agerpres.

„Eu nu ştiu ce funcţii vizează şeful statului. Eu ştiu că şeful statului îşi termină mandatul în decembrie. Nu ştiu de aşa ceva (alegeri prezidenţiale în septembrie – n.r.)”, a afirmat Grindeanu.

Social-democratul a mai spus că PSD şi PNL nu au negociat încă nimic în privinţa candidatului la Primăria Capitalei şi a adăugat că PSD nu are candidaţi desemnaţi nici la alte primării importante din ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...