Grindeanu s-a întâlnit cu Bolojan: au stabilit calendarul învestirii Guvernului Mureşan (surse)

23 09. 2026
bolojan grindeanu 783

Potrivit unor surse politice, întâlnirea nu a avut loc la Palatul Parlamentului şi nu a participat premierul desemnat, Siegfried Mureşan, scrie Agerpres.

Grindeanu şi Bolojan au discutat despre calendarul învestirii Guvernului în Parlament şi au stabilit ca, luni, candidaţii pentru funcţiile de ministru să fie audiaţi în comisiile de specialitate, iar marţi să fie dat votul în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului asupra componenţei Guvernului şi programului de guvernare, au precizat sursele citate.

În ceea ce priveşte susţinerea Guvernului Mureşan de către PSD, sursele au precizat că poziţia partidului nu s-a schimbat. Astfel, social-democraţii merg mai departe cu recomandarea ca, în Consiliul Politic Naţional, să fie decisă nesusţinerea executivului propus de premierul desemnat.