Groenlanda, un El Dorado pentru SUA – analiză EFE

În ultimii 85 de ani, interesul Washingtonului pentru valoarea geostrategică a Groenlandei a fluctuat, trecând de la o prezenţă militară substanţială la una aproape simbolică, în prezent, cu doar 200 de militari - un număr pe care Pentagonul nu a dorit să-l crească, în ciuda insistenţelor preşedintelui american Donald Trump de a anexa insula, informează joi EFE.
AGERPRES - J, 15 ian. 2026, 12:16
Groenlanda, un El Dorado pentru SUA - analiză EFE

În 1940, când Germania a ocupat Danemarca, Washingtonul a căzut de acord cu ambasadorul danez în Statele Unite ca SUA să îşi asume apărarea Groenlandei pentru a împiedica utilizarea insulei de către nazişti. Au fost construite mai multe instalaţii militare care au servit drept puncte de reaprovizionare şi sprijin pentru aliaţi, scrie Agerpres.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prezenţa militară americană în Groenlanda a ajuns la aproximativ 10.000 de soldaţi desfăşuraţi.

Mai târziu, în plin Război Rece, Statele Unite au considerat Groenlanda un loc atât de strategic faţă de acum defuncta Uniune Sovietică încât au oferit Danemarcei 100 de milioane de dolari pentru a cumpăra insula, ofertă respinsă de Copenhaga.

În 1959, Statele Unite au construit Camp Century, o bază subterană sub calota glaciară a Groenlandei, folosită ca centru de cercetare şi pentru testarea potenţialelor amplasamente de rachete, dar care a fost abandonată în anii 1960.

Anterior, în 1951, Washingtonul construise Baza Aeriană Thule, numită acum Pituffik, care a devenit cea mai nordică dintre toate instalaţiile aeriene americane din întreaga lume şi a fost concepută pentru a detecta la timp potenţiale atacuri cu rachete din partea Uniunii Sovietice pentru a permite cel mai rapid răspuns posibil.

Acum, Baza Pituffik, care nu se mai află sub comanda Forţelor Aeriene, este operată de Grupul de Baze Spaţiale 821, o unitate a Forţelor Spaţiale ale SUA însărcinată cu monitorizarea spaţiului, furnizarea de avertizări timpurii cu privire la potenţialele atacuri cu rachete şi controlul sateliţilor de apărare americani.

În ceea ce priveşte prezenţa militară americană în Groenlanda, ministrul de externe danez, Lars Lokke Rasmussen, a comentat miercuri, la Washington, după întâlnirea cu vicepreşedintele american J.D. Vance: „SUA aveau cândva 17 instalaţii; acum mai au doar una. Aveau 10.000 de oameni; acum au aproximativ 200”.

Această prezenţă redusă a trupelor contrastează puternic cu cererile persistente ale Washingtonului de a încorpora insula, un teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, argumentând că este esenţială pentru securitatea naţională a SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Mai multe aeroporturi din estul Poloniei au fost închise, în urma celor 76 de atacuri cu rachete rusești asupra Ucrainei din ultima săptămână
Mai multe aeroporturi din estul Poloniei au fost închise, în urma celor 76 de atacuri cu rachete rusești asupra Ucrainei ...
Forțele Armate Poloneze au anunțat duminică faptul că au luat măsuri preventive legate de atacurile cu rachete rusești asupra Ucrainei. Mai multe aeroporturi din estul țări au fost închise,......
Schimbare istorică pe piața luxului mondial: Chinezii renunță la produsele noi de la LVMH sau Hermès și trec masiv la articole second-hand
Schimbare istorică pe piața luxului mondial: Chinezii renunță la produsele noi de la LVMH sau Hermès și trec masiv ...
În contextul în care economia chineză se chinuie să îşi revină după pandemie, chiar şi marii producători mondiali ...
VIDEO Mândrie industrială românească: Un nou tractor fabricat în România de IRUM, la Reghin
VIDEO Mândrie industrială românească: Un nou tractor fabricat în România de IRUM, la Reghin
IRUM Reghin, singurul producător român de tractoare agricole și forestiere, a lansat la München TAF-X Combi, un nou concept ...
Criză energetică la Iași după ce un transformator a luat foc: Peste 22.000 de apartamente, școlile și spitalele au rămas fără apă caldă și căldură. Se caută soluții de urgență
Criză energetică la Iași după ce un transformator a luat foc: Peste 22.000 de apartamente, școlile și spitalele au ...
Primăria Iaşi susţine că împreună cu şcolile şi spitalele din oraş caută soluţii temporare de alimentare cu apă ...