Groupama a deschis 520 de dosare de daună în toată țara ca urmare a furtunilor care au avut loc în ultimele zile. Cele mai multe sunt în zona București – Ilfov

Groupama a deschis 520 de dosare de daună la nivel naţional, în urma fenomenelor meteorologice extreme care au afectat România la începutul lunii iulie, valoarea totală estimată a despăgubirilor depăşind 3,5 milioane de lei, potrivit unui comunicat al companiei de asigurări transmis marţi.
AGERPRES - mar, 07 iul. 2026, 21:00
Groupama a deschis 520 de dosare de daună în toată țara ca urmare a furtunilor care au avut loc în ultimele zile. Cele mai multe sunt în zona București - Ilfov

Furtuna de săptămâna trecută a produs pagube importante asupra locuinţelor, proprietăţilor şi autovehiculelor, iar cele mai afectate zone au fost Bucureşti şi Ilfov, unde au fost înregistrate 414 dosare de daună, dintre care 143 pentru daune auto şi 271 pentru daune ale locuinţelor şi proprietăţilor.

Daunele locuinţelor şi proprietăţilor au însumat 344 de dosare la nivel naţional, în timp ce 176 de dosare au reprezentat daune auto.

„Evenimentele extreme devin din ce în ce mai prezente, de multe ori cu consecinţe devastatoare, iar în faţa lor contează cu adevărat pe cine ai alături. Rolul nostru acum, ca de fiecare dată, este să ne îndeplinim misiunea şi să fim alături de clienţii noştri, cu empatie şi profesionalism”, a declarat Călin Matei (foto), CEO Groupama, în comunicatul citat.

Compania a achitat deja despăgubiri de peste 90.000 de lei în primele zile de la producerea fenomenelor meteo, în baza asigurărilor facultative pentru locuinţe. 21 de dosare de daună pentru locuinţe şi proprietăţi au fost închise prin plată încă de la primul apel, procesul de la avizare până la despăgubire fiind finalizat în mai puţin de 10 minute.

Dintre dosarele înregistrate pentru locuinţe şi proprietăţi, 51 au fost avizate prin opţiunea de autoconstatare, iar 272 au urmat procedura clasică de constatare pe teren. Echipele Groupama au fost mobilizate inclusiv în weekend, cu scopul de a urgenta soluţionarea tuturor cazurilor active.

Datele companiei arată o creştere semnificativă în 2026 a fenomenelor meteorologice extreme comparativ cu anii precedenţi. Numai în primele şase luni ale anului, Groupama a achitat aproximativ 50 de milioane de lei pentru pagube provocate de fenomene naturale, aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2025, când valoarea daunelor plătite s-a ridicat la 26 de milioane de lei.

Cele mai afectate judeţe şi regiuni în primul semestru al anului au fost: Bucureşti, Ilfov, Constanţa, Iaşi, Cluj, Dolj şi Maramureş, unde au fost înregistrate 1.470 de dosare de daună, faţă de 740 în perioada similară a anului trecut.

„Peste 8,3 milioane lei au fost alocate de la începutul anului doar în zona Bucureşti – Ilfov, topul fiind urmat de Constanţa cu aproape 2,3 milioane lei şi Iaşi cu 2,1 milioane lei”, se menţionează în comunicat.

Pe fondul avertizărilor meteo pentru un an 2026 mai instabil din punct de vedere meteorologic, Groupama a iniţiat o serie de ateliere gratuite dedicate prevenirii şi limitării efectelor calamităţilor naturale. În cadrul campaniei desfăşurată în parteneriat cu Fundaţia pentru SMURD şi Climato Sfera au fost organizate cinci ateliere de prevenţie de la începutul anului în oraşe precum Suceava, Rădăuţi, Bucureşti, Timişoara şi Reşiţa.

Parte a unui grup internaţional de asigurări şi servicii financiare, mutualist si cu o istorie de peste 100 de ani, Groupama oferă soluţii de asigurare unui număr de aproape de 1,6 milioane de clienţi individuali şi 156.000 de companii.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...