Growceanu investește 50.000 de euro în T-DAB.AI, o companie britanică care a deține o platformă de inteligență artificială pentru aplicații industriale bazate pe Internet of Things

Un grup de oameni de afaceri români și englezi investește 50.000 de euro prin platforma de business angels (BA) Growceanu în T-DAB.AI, o companie britanică Deep Tech, în cadrul unei runde în valoare de 600.000 de euro, informează firma românească prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - J, 21 iul. 2022, 20:01
Growceanu investește 50.000 de euro în T-DAB.AI, o companie britanică care a deține o platformă de inteligență artificială pentru aplicații industriale bazate pe Internet of Things

Ceilalți finanțatori sunt investitori privați din Marea Britanie.

Investiția va fi utilizată pentru a accelera dezvoltarea produsului OctaiPipe, dar și pentru vânzări și marketing.

T-DAB.AI este dezvoltatorul OctaiPipe, o platformă descentralizată de inteligență artificială pentru aplicații industriale de tip Internet of Things. Compania a fost fondată în 2016 de către Dr. Eric Topham – CEO & Data Science Director – și Paul Calver – CFO & Digital Manufacturing Director. Înainte de finanțare, compania era evaluată la 5,8 milioane de euro.

O schimbare pentru companiile industriale bazate pe Internet of Things

T-DAB.AI are ca scop ca prin intermediul inteligenței artificiale descentralizate să schimbe modul de dezvoltare a companiilor industriale care utilizează aplicații Internet of Things (IoT). Soluțiile de inteligență artificială (AI) și Machine Learning (ML) oferă un randament ridicat și pot genera surse noi de venituri în domeniul industrial.

Adoptarea lor este însă limitată de lipsa unei infrastructuri adecvate de învățare automată, de nevoia de a centraliza datele și experiența în domeniul AI și M. Acestea pot duce la riscuri de confidențialitate, costuri ridicate, dependența excesivă de platformele Enterprise sau Cloud și disponibilitatea rețelei și chiar pot descuraja companiile în procesul de adoptare a soluțiilor AI și ML.

OctaiPipe, dezvoltat de T.DAB.AI, reprezintă o schimbare de paradigmă în privința soluțiilor de inteligență artificială pentru businessurile industriale, reducând în primul rând costurile de mentenanță prin Predictive Maintenance PreM@OctiaPipe, precum și riscurile de confidențialitate, costurile și dependența de rețea ori de Cloud. Clienții pot cumpăra soluții prefabricate sau pot dezvolta propriile soluții pentru a le implementa și scala pe OctaiPipe.

“Am investit în T-DAB.AI pentru că este o companie formată dintr-o echipă excelentă, cu oameni foarte bine pregătiți în business, technologie și vânzări. De asemenea au dezvoltat un set solid de produse si servicii inovatoare într-un domeniu tehnic aplicabil în foarte multe industrii, printre care producție, energie, automotive, sisteme de climatizare, construcții. Soluția este deja validată, vânzările în curs sunt excelente și au o tracțiune foarte mare”, afirmă Ciprian Man (foto), unul dintre investitori și fondatorii Growceanu.

T-Dab are în plan ca anul acesta să dezvolte produse noi, să adauge clienți și noi verticale de business precum soluții pentru energie inteligentă sau pentru menținerea predictibilității în producție.

„T-DAB.AI își propune să reducă cheltuielile de operare pentru companiile din domeniul industriei, cel energetic și companiile bazate pe Internet of Things printr-o îmbinare de soluții inovatoare de Inteligență Artificială și Machine Learning cu procese&automatizări eficiente. T-DAB.AI mi-a dovedit că are o echipă grozavă și planuri foarte ambițioase ceea ce m-a convins să investesc în companie”, spune Sebastian Ivan, unul dintre investitori.

„Suntem foarte încântați că prin această rundă de finanțare am accelerat dezvoltarea T-DAB.AI, acesta fiind un pas important pentru aducerea pe piață a soluției noastre OctaiPipe. Suntem încântați că am adăugat un grup fantastic de investitori în echipa noastră”, declară Dr. Eric Topham, cofondator și CEO T-DAB.AI.

Birou pentru suport și inginerie în România din 2023

Începând cu anul 2023 T-DAB.AI are în plan deschiderea de birouri pentru suport, inginerie și vânzări în România, Austria și Germania.

Compania are clienți din Marea Britanie și România, iar din 2023 vizează extinderea în alte țări UE, în special în Germania, Austria șI Elveția. De asemenea, din 2025 fondatorii vor să se extindă comercial în SUA.

 

Despre Growceanu

Growceanu este o platformă de investiții fondată în 2018. Până în prezent, prin intermediul Growceanu au fost facilitate investiții în companiile Bright Spaces, xVision, EmailTreeAI, Kinderpedia, Sitter, Milluu, Oncochain, Teleport, Metabeta, Telios, Upgrade Academy, Sypher, Plateaway, Streams Live, Ulpia. Platforma Growceanu vizează în special startup-uri din domeniile PropTech, EdTech, SmartCity, Enterprise, Marketplaces, FinTech și MedTech, bazate pe abordări din zonele tehnologice: Artificial Intelligence, SaaS, Data Science, Digital Mapping, IoT.

 

Despre T-DAB.AI

T-DAB.AI este dezvoltatorul OctaiPipe, o platformă descentralizată de inteligență artificială pentru aplicații industriale de tip Internet of Things. Compania a fost fondată în 2016 și are ca scop ca prin intermediul inteligenței artificiale descentralizate să schimbe modul de dezvoltare a companiilor din domeniul industrial care utilizează aplicații Internet of Things (IoT).

Te-ar mai putea interesa și
Câți bani a făcut în România lanțul ucrainean de magazine Aurora, cu produse de la 1 leu, în 2025
Câți bani a făcut în România lanțul ucrainean de magazine Aurora, cu produse de la 1 leu, în 2025
Lanțul ucrainean Aurora, care vinde produse de la 1 leu, a ajuns la peste 60 de magazine în România, dar stagnează în extindere. Deși compania avea în plan să realizeze venituri de 40 de......
Poșta Română vrea să urmeze modelul Amazon. Directorul explică investiția în tipărirea cărților: ”A început ca un retailer de carte și a ajuns o mare platformă de e-commerce. Noi nu aveam partea de printat cărți”
Poșta Română vrea să urmeze modelul Amazon. Directorul explică investiția în tipărirea cărților: ”A început ...
Poșta Română intră pe o piață complet nouă pentru companie și lansează o divizie de tipărire digitală a cărților, ...
Gigantul S&P a publicat datele despre România și regiune: „Perspectivele sunt sumbre”. Stăm cel mai prost, dependenți de alte țări și în recesiune. Datorie de top, deficit extern de peste două ori cât media
Gigantul S&P a publicat datele despre România și regiune: „Perspectivele sunt sumbre”. Stăm cel mai prost, ...
S&P Global Ratings, una dintre cele trei agenții de rating gigant ale lumii, a publicat ultimele estimări privind evoluția ...
Nou parc eolian operațional de 102 MW în România, ANRE tocmai a dat licența. Este al israelienilor care au mall-urile AFI și a enervat industria eoliană europeană
Nou parc eolian operațional de 102 MW în România, ANRE tocmai a dat licența. Este al israelienilor care au mall-urile ...
ANRE a acordat licența de operare comercială a parcului eolian Urleasca, de 102 MW, finalizat încă de toamna trecută. ...