Pică privatizarea CFR Marfă? Gruia Stoica zice că vrea şi poate să ia compania, dar nu cere avizul Concurenţei

Grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, nu-şi poate exercita dreptul de proprietate asupra CFR Marfă fără un aviz pozitiv de la Concurenţă. Or, o investigaţie asupra pieţei de transport poate dura până la cinci luni, în timp ce el mai are doar o lună jumate să aducă cei 200 de milioane de euro. Fără aviz, pe care însă nu l-a cerut încă, Stoica spune că nu dă banii!
Florin Cojocaru - mie, 18 sept. 2013, 21:02
Pică privatizarea CFR Marfă? Gruia Stoica zice că vrea şi poate să ia compania, dar nu cere avizul Concurenţei

Grupul Grampet nu a notificat nici până în prezent Consiliul Concurenţei referitor la preluarea CFR Marfă, procedura fiind „mai complicată decât era prevăzut”, spune Gruia Stoica, patronul Grampet, pentru ECONOMICA.NET. El afirmă că nu va plăti toţi cei 202 milioane de euro până când Concurenţa nu avizează pozitiv tranzacţia, care, în acest moment, este suspectă că ar putea aduce atingeri concurenţei în piaţă.

„Doar n-o să fiu prost să dau banii până nu am aviz de la Concurenţă. Ce să fac, să ţin zeci de milioane de euro blocaţi pentru cinci luni, bani care ar produce o dobândă de milioane de euro?”, se întreabă Stoica. Omul de afaceri vorbeşte de cele cinci luni în care banii săi ar fi blocaţi, pentru că acesta este termenul maxim avansat de preşedintele Consiliului Concurenţei pentru a se da un aviz pe o concentrare economică.

Însă, condiţiile puse de stat pentru transferul de proprietate prevăd un termen de două luni de la data semnării contractului, adcia banii ar trebui daţi până la sfârşitul lui octombrie, în caz contrar privatizarea CFR Marfă urmând să fie reluată.

În aceste condiţii, pentru ca CFR Marfă să ajungă în proprietatea lui Gruia Stoica, rămân două variante: fie CC lucrează foarte repede şi face analiza concentrării economice în 30-45 de zile, aproape imposibil, după Chiriţoiu, fie Guvernul dă o lege pentru ca termenul de plată să fie extins.

Stoica este însă destul de relaxat pe subiect, deşi este presat de timp.  Spune că are şi banii pentru CFR Marfă şi va obţine şi avizul pozitiv de la Autoritatea de Concurenţă. „Am intrat în horă, joc până la capăt. Sunt pregătit”, afirmă acesta.

Potrivit unei declaraţii mai vechi a preşedintelui CC, Bogdan Chiriţoiu, nimic nu-l împiedică de viitorul proprietar al CFR Marfă să achite banii către stat înainte de a primi avizul Autorităţii (lucru pe care Stoica a negat că-l va face).  Însă, chiar dacă dă banii, nu-şi va exercita dreptul de proprietate asupra transportatorului feroviar fără avizul pozitiv amintit. “Singurul lucru prevăzut în lege este că cumpărătorul nu are voie să-şi exercite puterea în companie, nu poate să înceapă să ia decizii, să numească oameni, să vândă active, să cumpere, deci nu dispune de proprietatea lui, dar nu-l opreşte nimeni să-şi lichideze plata”, a spus Chiriţoiu. Acesta a mai amintit că, la prima vedere, preluarea CFR marfă de către Grampet ar putea aduce distorsiuni în piaţă, însă un avizt favorabil poate fi dat în anumite condiţii. Una dintre condiţii ar putea fi impunerea Grampet de a vinde anumite capacităţi de transport.

Grup Feroviar Român (GFR) a fost declarat câştigător în luna iunie în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni. Contractul a fost semnat la sfârşitul lunii august.

Grampet a câştigat şi licitaţia pentru operatorul naţional de transport feroviar de margă din Croaţia şi trebuie să plătească statului croat 130 de milioane de euro. De asemenea, a depus o scrisoare de intenţie la licitaţia pentru o companie de transport feroviar de marfă din Grecia, deţinută de stat.

Privatizarea CFR Marfă a fost asumată de România în cadrul memorandumului cu FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare aferente anului 2026, actualizarea datelor personale sau a......
UPDATE. Ultima oră. Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE. Ultima oră. Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și  verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a avut loc la Palatul ...