Grup BVB. Profitul a crescut cu 68% în primele trei luni, până la 1,2 milioane lei

Grupul BVB a raportat un profit net de 2,96 milioane de lei pentru primul trimestru din 2024, în creştere cu 68%, respectiv 1,2 milioane de lei, faţă de cel consemnat în perioada similară a anului trecut, pe fondul dinamicii pozitive începute în 2023, ulterior listării companiei Hidroelectrica, dar şi al proiectelor derulate, potrivit rezultatelor financiare consolidate publicate joi.
AGERPRES - joi, 09 mai 2024, 12:20
Grup BVB. Profitul a crescut cu 68% în primele trei luni, până la 1,2 milioane lei

Profitul operaţional consolidat al Grupului BVB în T1 2024 a ajuns la 2,25 milioane de lei, în creştere cu 132% an/an, nivel direct influenţat de veniturile realizate pe segmentul tranzacţionare, susţinut şi de evoluţia pozitivă a veniturilor segmentelor post-tranzacţionare şi registru, scrie Agerpres.

Veniturile operationale consolidate au crescut cu 34% sau 4,4 milioane de lei an/an, până la valoarea de 17,25 milioane de lei, creşterea fiind generată, în principal, de evoluţia activităţii de tranzacţionare, cu impact direct şi în segmentul de post-tranzacţionare, efect pozitiv continuu în volumele tranzacţionate, respectiv decontate, început în semestrul 2 din 2023, odată cu listarea companiei Hidroelectrica.

Cheltuielile operationale consolidate în T1 2024 au atins valoarea de 15 milioane de lei, în creştere cu 26%, având la bază impactul creşterii inflaţiei, al majorării cheltuielilor de personal determinată de aplicarea politicii de remunerare la nivel de Grup, precum şi a cheltuielilor cu servicii terţi şi alte cheltuieli operationale, în urma implementării proiectelor aprobate la nivel de Grup.

Veniturile financiare nete consolidate au fost de 1,27 milioane de lei în primul trimestru din 2024, în creştere cu 11% comparativ cu T1 2023, în principal pe fondul creşterii la nivel de grup a veniturilor din dobânzi, în timp ce cheltuielile cu provizionul din pierderi aşteptate de credit au fost mai mari din cauza majorării ratei CDS, dar şi soldului plasamentelor financiare şi disponibilităţilor.

La nivelul BVB individual, rezultatele financiare au fost direct influenţate de trendul pozitiv în activitatea de tranzacţionare, care a continuat şi în 2024. Astfel, profitul net a crescut cu 40% în primele trei luni ale anului în curs faţă de perioada similară din 2023, până la valoarea de 2,15 milioane de lei.

Profitul operaţional în primul trimestru din 2024 s-a situat la 2,05 milioane de lei, cu 22% mai mare comparativ cu cel din T1 2023 (1,68 milioane de lei).

Cheltuielile operationale, de 7,09 milioane de lei, sunt pe plus cu 30% faţă de T1 2023, şi au la bază creşterea inflaţiei, precum şi impactul implementării proiectelor şi investiţiilor derulate de BVB în nivelul altor cheltuieli operaţionale şi a cheltuielilor cu servicii promovare şi evenimente.

Veniturile operaţionale au urcat cu 28% raportat la T1 2023, până la valoarea de 9,14 milioane de lei, influenţate în principal de veniturile din tranzacţionare, pe fondul volumelor tranzacţionate mai mari, precum şi al creşterii numărului de investitori.

Potrivit raportului BVB, creşterea veniturilor operaţionale ale BVB individual din trimestrul I 2024 se datorează, în principal, veniturilor din tranzacţionare, respectiv venituri din piaţa principală – tranzacţii regular cu acţiuni, depăşind 5 milioane de lei, influenţate de valorile tranzacţionate, o evoluţie pozitivă ulterioară intrării la tranzacţionare a acţiunilor Hidroelectrica, a creşterii lichidităţii în piaţă şi numărului de investitori mai mare.

Veniturile din oferte publice au scăzut, în schimb, ca urmare a unor oferte de răscumpărare semnificative derulate în perioada precedentă şi care nu se mai regăsesc în T1 2024.

Creşterea cu 13% a veniturilor din menţinere şi admitere emitenţi până la valoarea de 1,35 milioane de lei se datorează, în principal, indexării tarifelor de menţinere la tranzacţionare începând cu 1 ianuarie 2024 cu rata medie a inflaţiei publicată pentru anul 2023, respectiv 10,4%.

Creşterea cu 38% a veniturilor din vânzarea de date bursiere până la valoarea de 1,28 milioane de lei a fost influenţată de numărul de utilizatori finali şi clienţi de date mai mare faţă de perioada precedentă, dar şi de aplicarea noului plan de tarife valabil începând cu 1 ianuarie 2024.

În ceea ce priveşte DC individual, profitul net în T1 2024 s-a ridicat la 2,21 milioane de lei, cu 90% mai mare faţă de T3 2023 (1 milion de lei) cu o marjă netă de 27%, direct influenţat de evoluţia rezultatului operaţional, respectiv a nivelului veniturilor realizate pe segmentul post-tranzacţionare.

Veniturile segmentului post-tranzacţionare realizate de Depozitarul Central (DC) au crescut cu 38% până la valoarea de 8,19 milioane de lei, în principal, ca urmare a majorării valorii portofoliilor administrate de agenţii custode, creşterii unor tarife începând cu 1 februarie 2024, în special a tarifului de menţinere pentru emitenţi, precum şi ca urmare a efectuării unor operaţiuni de tip one off.

Veniturile aferente segmentului decontare (DC) în primul trimestru al anului 2024 au urcat cu 52% faţă de perioada precedentă, atingând valoarea de 5,71 milioane de lei pe fondul evoluţiei pozitive a veniturilor realizate din decontarea tranzacţiilor cu acţiuni Hidroelectrica, precum creşterea valorii portofoliilor administrate de agenţii custode cu valoarea acţiunilor Hidroelectrica şi de majorarea comisionului pentru titluri de stat retail. Acest segment reprezintă 70% din veniturile operationale ale DC.

Veniturile aferente segmentului registru (DC) în primul trimestru al anului 2024 au înregistrat o creştere de 21% an/an, până la valoarea de 2,47 milioane de lei, datorată avansului veniturilor din operaţiuni prestate pentru emitenţii de instrumente financiare cu aproximativ 15%, urmare a creşterii unor tarife, inclusiv a tarifului de menţinere pentru emitenţi. Acest segment reprezintă 30% din veniturile operationale ale DC.

În ceea ce priveşte majorarea cheltuielilor operaţionale la nivel BVB individual, înregistrată în primul trimestru al anului 2024, până la valoarea de 7,09 milioane de lei, aceasta are la bază avansul cheltuielilor cu servicii terţi, în contextul evenimentelor şi proiectelor realizate pentru promovarea BVB realizate în T1 2024, precum şi al altor cheltuieli operationale, impact din investiţiile realizate în 2023 asupra cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor, dar şi din evenimentele organizate în prima parte a anului.

Creşterea cheltuielilor de personal are la bază indexarea anuală realizată în aprilie 2023, precum şi înregistrarea estimărilor lunare aferente bonusurilor de performanţă anuale ( SOP şi cash, inclusiv aferente relocare) în perioada precedentă fiind la un nivel redus, în linie cu veniturile realizate.

Cheltuielile operaţionale ale DC individual au atins valoarea de 6 milioane de lei în primele trei luni ale anului, în creştere cu 23%, majorare generată de avansul altor cheltuieli operaţionale, din amortizări imobilizări şi drepturi de utilizare, precum şi din cheltuieli suplimentare cu mentenanţa IT.

La nivelul cheltuielilor de personal s-a înregistrat o creştere de 15%, până la valoarea de 3,25 milioane de lei, pe fondul indexării şi ajustării anuale a salariilor conform Politicii de Remunerare aplicată începând cu aprilie 2023.

În cazul CCP.RO individual, cheltuielile operationale sunt de 1,98 milioane de lei, mai mari cu 10% an/an, creşterea fiind determinată de avansul cheltuielilor de personal pe fondul unui număr mai mare de angajaţi, dar şi ajustării anuale a salariilor. CCP.RO individual a raportat o pierdere netă în T1 2024 de 1,38 milioane de lei.

CCP.RO Bucharest se află în proces de autorizare, astfel că nu a înregistrat venituri operaţionale în T1 2024.

Ca perspective pentru trimestrul 2 al anului, BVB anunţă noi IPO-uri, sectorul energetic fiind în prim-plan.

De asemenea, acţionarii BVB vor fi convocaţi să aprobe 1,555 lei/acţiune dividend pentru 2023 şi o emisiune de acţiuni gratuite 1:10.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Sibiu – Pitești: A fost forată prima galerie de legătură a tunelului din secțiunea 4 – API
Autostrada Sibiu – Pitești: A fost forată prima galerie de legătură a tunelului din secțiunea 4 – API
Antreprenorul Porr a ajuns la 650 metri excavați pe calea spre Curtea de Argeș și la 500 de metri pe sensul spre Sibiu, în cadrul primului tunel veritabil de autoastradă din România, construit......
Schimbări majore la platforma de ridesharing cu mașini electrice Ronin Elec. Netopia Ventures preia controlul și majorează capitalul social
Schimbări majore la platforma de ridesharing cu mașini electrice Ronin Elec. Netopia Ventures preia controlul și majorează ...
Start-up-ul Ronin Elec, care oferă servicii de ridesharing cu un parc format din peste 200 de maşini electrice în Bucureşti ...
EXCLUSIV Cu două românce numite recent în conducere, liderul regional în asigurări de sănătate iese la cumpărături. Ce ținte are în România
EXCLUSIV Cu două românce numite recent în conducere, liderul regional în asigurări de sănătate iese la cumpărături. ...
Medihelp, cel mai mare furnizor de asigurări internaționale de sănătate din Europa Centrală și de Est, vrea să se ...
Model de completare a declaraţiei unice pentru diferenţa de CASS datorată de persoana fizică cu venituri extrasalariale din mai multe surse, pentru care firma i-a reţinut deja CASS în 2023
Model de completare a declaraţiei unice pentru diferenţa de CASS datorată de persoana fizică cu venituri extrasalariale ...
Oamenii care au avut doar venituri extrasalariale în 2023, iar de la una dintre firmele cu care au colaborat au încasat ...