Grup Șerban Holding, în insolvență, își vinde din ferme și încasează 16,5 milioane de euro

Grup Șerban Holding S.A. informează că, în data de 19 iunie 2026, filiala sa Ferma Avicolă Șerban S.R.L. a finalizat vânzarea către SAGEM S.R.L. a unui pachet de active imobiliare și operaționale situate în județele Bacău și Vaslui, constând în terenuri, construcții, instalații și utilaje aferente activităților de creștere a păsărilor.
Cristian Negrei - mar, 23 iun. 2026, 19:16
Grup Șerban Holding, în insolvență, își vinde din ferme și încasează 16,5 milioane de euro

Valoarea tranzacției este de 16.500.000 de euro, fără TVA, echivalentul în lei fiind determinat la cursul Băncii Naționale a României aplicabil la dată autentificarii contractului de vânzare-cumpărare.

Activele transferate includ platformele avicole și terenurile aferente din Tatarasti și Parincea (județul Bacău), respectiv Simila–Zorleni (județul Vaslui), împreună cu construcțiile, instalațiile și echipamentele existente în cadrul acestora la dată predării.

Tranzacția face parte din procesul de optimizare a portofoliului de active al Grupului și de consolidare a structurii sale financiare, se menționează în anunțul transmis de GȘH.

Din prețul tranzacției, suma efectiv încasată de Fermă Avicola Șerban S.R.L. este de 15.675.000 de euro. Această suma va fi utilizată cu prioritate pentru rambursarea obligațiilor financiare rezultate din contractul de împrumut garantat prin Contractul de ipotecă autentificat sub nr. 33/21.01.2025, în conformitate cu cererile de rambursare anticipată și instrucțiunile emise de Agentul de Garanție potrivit deciziilor creditorilor.

Raportat la activele totale consolidate ale Grupului Șerban Holding S.A. la 31 decembrie 2025, tranzacția reprezintă o operațiune semnificativă. Societatea spune că va continuă să informeze investitorii cu privire la orice evoluții relevante rezultate din implementarea acestei tranzacții, în conformitate cu prevederile legislației pieței de capital aplicabile.

Grup Șerban Holding a început din această primăvară să transmită că se confruntă cu probleme financiare importante. Astfel, în 23 aprilie 2026 Interagroaliment, principala companie a Grup Șerban Holding, a intrat în insolvență după cererea depusă cu o săptămâna mai înainte.

Interagroaliment, principală companie din Grup Șerban Holding (BVB:GSH), a cerut intrarea în la jumătatea lunii aprilie. Compania INFINEXA a fost desemnată administrator judiciar al firmei, care va intra în proces de stabilizare.

Interagroaliment este cea mai mare entitate operațională a grupului GSH, cu o cifră de afaceri de 330 de milioane de lei în 2025, în scădere de la 461 de milioane de lei în anul anterior.

Grupul GSH, fondat în 1994 în Onești de familia Șerban, operează prin șase entități juridice și acoperă un spectru larg de activități: agricultură vegetală pe circa 13.000 de hectare, zootehnie, avicultură, panificație-patiserie-cofetărie, distribuție, retail propriu și transport. În luna martie 2026, GSH a anunțat încetarea activității de trading de cereale, linie care contribuia cu circa 64% din cifra de afaceri, și o restructurare care a vizat 81 de angajați. Grupul cuprinde companiile: Grup Șerban Holding, Interagroaliment, Ferma Avicolă, Fabrica de Pâine Șerban, Șerban Distribuție, Fyn Invest Danmark, Luma Land și Cooperativa Câmpuri Aurii. GSH este listat pe piața AeRO la Bursa de Valori București și are o capitalizare de peste 139,5 milioane de lei.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
RABLA UE – Lege nouă pentru mașinile vechi şi ce se schimbă la mașinile noi ce vor ieşi pe poarta fabricilor
RABLA UE – Lege nouă pentru mașinile vechi şi ce se schimbă la mașinile noi ce vor ieşi pe poarta fabricilor
Comisia Europeană a anunţat noile norme privind proiectarea, producţia, colectarea şi tratarea vehiculelor la sfârşitul ciclului de viaţă, pentru a consolida circularitatea în sectorul......
E oficial! A repornit sistemul e-Terra de la Cadastru. Ce se întâmplă cu cele 94.000 de cereri restante și cum s-a modificat programul de lucru la ghișee
E oficial! A repornit sistemul e-Terra de la Cadastru. Ce se întâmplă cu cele 94.000 de cereri restante și cum s-a modificat ...
Aplicația informatică e-Terra și-a reluat activitatea și recuperează întârzierile acumulate în perioada de nefuncționare, ...
Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB a pornit fabrica de grinzi din șantierul Margina – Holdea
Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB a pornit fabrica de grinzi din șantierul Margina – Holdea
Grupul UMB a început producția de grinzi pe șantierul Margina - Holdea din Autostrada A1 Lugoj - Deva, informează miercuri ...
Mare victorie pentru China în inima UE. Gigantul SAIC a primit verde pentru a deschide fabrica din Spania, în ciuda scandalului privind riscurile de securitate
Mare victorie pentru China în inima UE. Gigantul SAIC a primit verde pentru a deschide fabrica din Spania, în ciuda scandalului ...
Ministerul Apărării din Spania va aproba planurile grupului SAIC Motor Corp (China) de a construi o fabrică auto în regiunea ...